Pompeo : Putin este hotărât să submineze democraţiile din întreaga lume

Publicat:

Secretarul de stat american Mike Pompeo a apreciat că preşedintele rus Vladimir Putin reprezintă o ameninţare la adresa democraţiilor din întreaga lume, declaraţie făcută marţi în timpul vizitei în Slovacia, una dintre etapele mini-turneului său în Europa Centrală destinat să contracareze influenţa crescută a Rusiei şi a Chinei, relatează AFP, scrie Agerpres.

”Vladimir Putin este hotărât să submineze democraţiile din întreaga lume, nu vă amăgiţi! Ar trebui să fim foarte oneşti pe acest subiect”, a spus Mike Pompeo în cadrul unei întâlniri cu studenţi la jurnalism din Bratislava.


Citește și : Joaquin ‘El Chapo’ Guzman, găsit VINOVAT de un tribunal din New York

El i-a avertizat apoi pe slovaci cu privire la “necesitatea de a se proteja împotriva mijloacelor economice şi de altă natură desfăşurate de China pentru a crea dependenţă şi a manipula (sistemul) sistemul politic”.

Încercând să evidenţieze rolul SUA în căderea comunismului, în contextul în care la ora actuală Rusia se bucură de o audienţă tot mai mare în fostul bloc de Est, Pompeo a declarat în cadrul întrevederii avute cu preşedintele slovac Andrej Kiska că a trecut ”prea mult timp de când America nu a fost angajată profund aici”, o aluzie la faptul că este primul şef al diplomaţiei americane care vizitează Slovacia în decurs de 14 ani.

Pompeo s-a întâlnit de asemenea cu cinci foşti deţinuţi politici ai regimului comunist la un memorial numit Poarta libertăţii, la graniţa cu Austria, unde 400 de persoane au fost ucise între 1945 şi 1989 în timpul încercărilor de a trece de cealaltă parte a Cortinei de Fier.

Citește și : Stoltenberg: NATO pregăteşte măsuri defensive în contextul anulării Tratatului INF

“Acolo unde se aflau garduri din sârmă ghimpată şi gardieni înarmaţi, oamenii, bunurile şi informaţiile comunică liber astăzi”, a spus Pompeo. “SUA au rămas de partea poporului slovac, ca prieten şi partener (…) în decursul ultimilor 30 de ani şi vom continua să-l susţinem în deceniile ce vor urma”, a promis responsabilul american.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.