Pompeo se va întâlni la New York cu emisarul Phenianului în problema denuclearizării

Publicat:

Secretarul de stat american, Mike Pompeo, se va întâlni săptămâna viitoare la New York cu un înalt responsabil de la Phenian, Kim Yong Chol, considerat mâna dreaptă a liderului nord-coreean Kim Jong-Un, a anunţat Pompeo duminică într-un interviu pentru Fox News, potrivit Agerpres.

Mike Pompeo a explicat, de asemenea, că “nu este îngrijorat” de avertismentul Phenianului, care a declarat anterior că se gândeşte “serios” să revină la strategia sa politică de dezvoltare a arsenalului său nuclear, înainte de aceasta întâlnire cu cel pe care l-a prezentat drept “omologul său” nord-coreean, conform AFP.


Citește și : Bilanţul în urma intemperiilor din Italia a ajuns la 29 de morţi

Pompeo nu a precizat data exactă a acestei întrevederi, dar ea ar urma să aibă loc la mijlocul săptămânii, având în vedere că primele două zile ale săptămânii viitoare vor fi dominate de alegerile parlamentare la jumătate de mandat în Statele Unite.

“Vom avea o bună ocazie să continuăm discuţiile privind denuclearizarea” aplicată de regimul nord-coreean, a declarat Mike Pompeo la Fox News.

Generalul Kim Yong Chol, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Kim Jong-Un, este un interlocutor regulat al Washingtonului de la reluarea dialogului dintre cele două ţări.

În primăvară, el s-a întâlnit deja cu Mike Pompeo la New York, înainte de a fi primit de către preşedintele Donald Trump la Casa Albă.

Citește și : Brexit: Grupurile de afaceri din Marea Britanie cer un nou referendum

Cu această ocazie, oficialul nord-coreean i-a transmis lui Donald Trump o scrisoare de la Kim Jong-Un, cu câteva zile înainte de întâlnirea istorică dintre cei doi lideri la Singapore în 12 iunie.

Liderul nord-coreean s-a angajat apoi în favoarea unei “denuclearizări complete în Peninsula Coreea”. Mike Pompeo a fost însărcinat de partea americană cu negocierile destinate să definească concret parametrii acestui angajament şi el s-a deplasat de două ori din vară în Coreea de Nord.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cum planificăm rotația legumelor și ce îngrășăminte verzi semănăm

Cum planificăm rotația legumelor și ce îngrășăminte verzi semănăm Rotația culturilor este o măsură simplă care implică evitarea plantării aceleiași culturi în același sol timp...

Liderii lumii îşi reiterează ‘oroarea’ la un an de la atacul Hamas în sudul Israelului, iar unii acuză Israelul

Liderii lumii îşi reiterează 'oroarea' la un an de la atacul Hamas în sudul Israelului, iar unii acuză Israelul Liderii occidentali îşi reiterează atât ”oroarea”...

Prorușii din R.Moldova s-au înghesuit să-l felicite pe Putin cu ocazia zilei sale de naștere

Prorușii din R.Moldova s-au înghesuit să-l felicite pe Putin cu ocazia zilei sale de naștere Socialistul Igor Dodon, oligarhul fugar Ilan Șor și bașcana Găgăuziei,...

Slusari cere publicarea numelui companiilor de la care Energocom a achiziționat gaze

Slusari cere publicarea numelui companiilor de la care Energocom a achiziționat gaze Alexandru Slusari, fost membru al Consiliului de Administrație al unei companii de stat,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.