Pompeo: Soleimani pregătea atacuri asupra unor ambasade ale Statelor Unite

Publicat:

Generalul iranian Qassem Soleimani, ucis într-un raid american în Irak săptămâna trecută, planifica atacuri asupra unor ambasade ale Statelor Unite, a declarat vineri şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo, potrivit AFP, scrie agerpres.

Qassem Soleimani pregătea atacuri “iminente” asupra unor “infrastructuri americane, între care ambasade americane, baze militare, instalaţii americane din regiune”, a detaliat el într-o conferinţă de presă.


Citește și : Noi lupte în estul Ucrainei, în timp ce Merkel şi Putin se întâlnesc la Moscova

“Aveam informaţii precise despre o ameninţare iminentă”, a indicat secretarul de stat american.

“Nu ştim exact în ce zi ar fi fost ele executate, dar era foarte clar, Qassem Soleimani pregătea personal un atac la scară mare asupra intereselor americane, iar aceste atacuri erau iminente”, a justificat el în faţa jurnaliştilor, după ce a detaliat noi sancţiuni economice împotriva Iranului.

Citește și : SUA refuză să discute despre o retragere a trupelor din Irak, în ciuda unei solicitări a Bagdadului

Secretarul de stat american a insistat încă de joi asupra iminenţei unor planuri ale celui mai popular comandant militar din Iran, rămânând în acelaşi timp vag în legătură cu locul şi data punerii lor în practică.

“Nu ştim exact când şi unde, dar ele erau reale”, a spus el la postul american de televiziune Fox News.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Strangulată în Marea Neagră – Rusia poartă un război naval teribil, care îi zădărnicește ambițiile de mare putere

Strangulată în Marea Neagră - Rusia poartă un război naval teribil, care îi zădărnicește ambițiile de mare putere Conflictul în curs dintre Rusia și Ucraina...

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.