X

Un pompier german a fost condamnat la închisoare pentru incendierea intenționată a unor imobile

Un tribunal german l-a condamnat miercuri la opt ani şi jumătate de închisoare pe un pompier acuzat că a incediat în mod intenţionat cinci imobile, cu motivaţia de a avea de lucru şi a-şi creşte veniturile, transmite dpa, conform agerpres .

Inculpatul, în vârstă de 36 de ani, era pompier voluntar, fiind plătit cu 10 euro pe oră la fiecare intervenţie.

El a fost găsit vinovat de tentativă de omor după ce a incendiat clădiri rezidenţiale în oraşul său natal Rutesheim, din sudul Germaniei.

Unele clădiri afectate găzduiau cetăţeni străini, ceea ce i-a determinat pe procurori să suspecteze că bărbatul a fost motivat de sentimente de extremă-dreapta.

Citește și : Angela Merkel a cerut mai multă ‘solidaritate’ între ţările Uniunii Europene în problema migrației

Deşi instanţa a constatat că bărbatul a avut, într-adevăr, contacte cu scena neo-nazistă în tinereţe, nu au putut fi stabilite astfel de legături cu infracţiunile incriminate.

Printre martorii la proces s-a numărat şi soţia inculpatului, care a declarat că acesta îi spusese despre planurile sale şi că intenţiona să aprindă focurile în aşa fel încât să-i protejeze pe cei aflaţi înăuntru.

Tags: condamnatgermaniaincediatinchisoarepompiertribunal
Categorii: Diaspora