X

Pompierii californieni raportează progrese în lupta cu incendiile de vegetaţie aprinse de fulgere

Pompierii californieni au raportat duminică progrese semnificative în lupta cu două dintre cele mai puternice dintre zecile de incendii de vegetaţie aprinse de fulgere în regiunea Golfului San Francisco încă de la jumătatea lunii august, însă 60.000 de persoane rămân evacuate, transmite luni Reuters, potrivit agerpres.

Începând de duminică, pompierii au reuşit să sape şanturi de izolare a focarelor pe 56% din perimetrul unui imens foc de vegetaţie care a cuprins peste 151.000 de hectare din cinci comitate la nord de golf, inclusiv o parte din zonele vinifere Napa şi Sonoma. Acest lucru reprezintă o creştere cu 15% a lungimii perimetrului izolat cu o zi înainte, conform Departamentului Californian pentru Silvicultură şi Protecţie în caz de incendiu (CalFire).

Citește și : SUA se apropie de pragul de şase milioane de cazuri de coronavirus

Izolarea unui incendiu de proporţii uşor mai mari, denumit SCU Lightning Complex, care a cuprins peste 152.000 de hectare de teren în patru comitate la est şi sud de Golful San Francisco, a ajuns la cota de 50% duminică, cu 10% mai mult decât se înregistra sâmbătă, conform CalFire.

Împreună, aceste două incendii – clasate pe locurile doi şi trei în topul celor mai extinse incendii de vegetaţie din istoria Californiei – acoperă doar jumătate din suprafeţele mistuite de focul aprins de o serie de furtuni cu fulgere în ultimele două săptămâni.

Pompierii, ajutaţi de vremea mai răcoroasă de după trecerea unui val canicular, câştigă teren şi în lupta cu aceste incendii.

“Cu siguranţă că am reuşit să creştem perimetrul de izolare pentru toate focarele majore, evacuările sunt ridicate iar condiţiile meteorologice sunt mai favorabile. Este clar că facem progrese”, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al CalFire.

Citește și : Testare gratuită pentru Covid pe străzile din Paris

Aproximativ 14.000 de fulgere, majoritatea produse în regiuni din centrul şi nordul Californiei, au aprins sute de focare de incendiu începând cu 15 august, iar multe dintre acestea s-au unit, rezultând incendii mai mari şi mai puternice. În total, aceste incendii au afectat 575.000 de hectare de teren – o suprafaţă mai mare decât a statului american Delaware, conform CalFire.

Şapte decese au fost confirmate şi aproximativ 2.500 de locuinţe şi alte structuri au fost distruse de flăcări. Fumul rezultat a afectat grav calitatea aerului în regiune.

Tags: CalfirefulgereincendiiSan Francisco
Categorii: Știrile zilei