Pompierii europeni rămân mobilizaţi pentru a neutraliza incendiul masiv de pădure din sud-vestul Franţei

Publicat:

Peste 360 de pompieri europeni, dintre cei 650 recrutaţi, erau în continuare mobilizaţi marţi pentru a neutraliza numeroasele focare care ardeau în perimetrul vastului incendiu survenit în sud-vestul Franţei, unde 7.400 de hectare de pădure de pin au fost distrusă începând cu iulie, potrivit AFP, scrie agerpres

Cei 146 de ”strazacy” polonezi, asistaţi de 21 de vehicule, 141 de ”Feuerwehrleute” germani şi austrieci şi 77 de pompieri români au fost desfăşuraţi săptămâna trecută în această zonă de pe coasta atlantică, în cadrul mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene, creat în 2001.


Citește și : Armata rusă NU are nevoie să folosească arme nucleare în Ucraina

Un sprijin apreciat în contextul în care focul ”continuă să ardă în subsol, într-un sol turbos”, potrivit locotenent-colonelului pompierilor din Gironde (departament din sud-vest), Laurent Pham, intervievat de AFP.

”Misiunea noastră este acum să stingem punctele fierbinţi, să continuăm munca de la lizieră şi să securizăm pistele pentru a evita o nouă reluare a focului, care a fost limitat, dar nu este încă ţinut sub control”, a continuat el. Iar miza este majoră având în vedere o nouă creştere a temperaturilor preconizată pentru săptămâna viitoare, potrivit locotenent-colonelului Pham.

În plus, 21 de pompieri polinezieni sunt aşteptaţi la faţa locului, în timpul serii, cărora li se vor alătura pompieri din Réunion şi Mayottem, două teritorii franceze situate în Oceanul Indian.

Potrivit parchetului din Bordeaux, în cazul acestui incendiu izbucnit pe 9 august, la o lună după două incendii gigantice în aceeaşi zonă, ”niciun element nu permite să bănuim o origine criminală”.

Citește și : Recesiunea globală SCADE preţul petrolului

Săptămâna trecută, ministrul francez de Interne, Gérald Darmanin, a sus că bănuieşte o acţiune de incendiere în cazul acestui nou incendiu, după ce opt focuri, la câteva sute de metri distanţă, au izbucnit într-o oră.

Ipoteza criminală este în schimb privilegiată în ceea ce priveşte primele focare izbucnite în acest sector la jumătatea lui iulie. A fost deschisă o anchetă judiciară pentru ”distrugere prin incendiere”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.