Pompierii francezi se luptă cu un incendiu de proporții apocaliptice – VIDEO

Publicat:

Circa 1.500 de hectare de vegetaţie au fost devastate de incendiile care au izbucnit sâmbătă seară în Corsica, unde pompierii se aflau luni dimineaţă în alertă pentru a ţine sub control principalul focar, potrivit AFP, transmite și agerpres.

Principalul incendiu, în regiunea Calenzana, din nord-vestul insulei franceze, a distrus 1.200 de hectare de vegetaţie sâmbătă şi duminică.


Citește și: OSCAR 2019. Lista completă a câștigătorilor

În noaptea de duminică spre luni, ”situaţia nu a evoluat”, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al Serviciului de stingere a incendiilor din departamentul Haute-Corse. “Acum vrem să evităm ca focul să ajungă în pădurea Bonifato”, a mai spus acesta.

Într-un interval de 24 de ore, 15 incendii au fost înregistrate în Corse-du-Sud şi 33 în Haute-Corse, cele două departamente ale insulei din Mediterana. Focul a fost înteţit de vântul care a suflat cu viteze de până la 90 kilometri pe oră.

În acest stadiu, jandarmeria a deschis trei anchete în Corse-du-Sud şi cinci în Haute-Corse, prima ipoteză fiind cauze accidentale sau incendii de mirişte scăpate de sub control, potrivit jandarmilor.

În cazul incendiului principal, cel din Calenzana, ipoteza unei incendieri accidentale nu este respinsă, însă autorităţile rămân prudente.

Luni dimineaţă, salvatorii se pregăteau să ajungă cu elicopterele la focarele încă active. Vântul a scăzut în intensitate luni, dar au mai rămas încă ”rafale importante”, potrivit pompierilor.

Citește și: Socialiștii lui Dodon au câștigat alegerile din R.Moldova

Météofrance a emis un nou cod galben de ”vânt puternic” în regiunea Corsica pentru luni dimineaţă.

Într-o intervenţie luni, la France Info, prefectul insulei Corsica, Josiane Chevalier, a estimat că ”ar fi nevoie de mai multe mijloace de transport aeriene pentru următoarele zile”.

Aceasta a criticat ”persoanele imprudente şi iresponsabile”, care ”chiar şi duminică, când nimeni nu mai putea ignora incendiile, continuau să dea foc la numeroase lucruri”.

Prefectul a emis un ordin care interzice utilizarea focului deschis pe toată insula până la noi dispoziţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.