
Echipe de pompieri sprijiniţi de avioane antiincendiu au reuşit să pună sub control joi dimineaţă incendiul care a atins noaptea trecută termocentrala din oraşul Milas, pe coasta Mării Egee, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.
Datorită unei schimbări de direcţie a vântului şi eforturilor din această dimineaţă s-a reuşit punerea sub control deocamdată a incendiului şi focul nu va mai avansa.
Citeşte şi: SUA resping apelul OMS pentru un moratoriu privind administrarea celei de-a treia doze de vaccin
Un oficial turc a declarat că materialele explozive au fost evacuate din centrala termică, dar nu au putut fi golite depozitele care conţin circa 40 de tone de cărbune.
Incendiul din zonă s-a declanşat săptămâna trecută şi s-a extins până la centrala electrică. Flăcările au provocat în cursul nopţii explozii ale liniilor electrice ale termocentralei, iar îngrijorarea este legată de riscul arderii lignitului din depozitele de cărbune, ceea ce ar provoca eliberarea unor enorme cantităţi de monoxid de carbon.
Populaţia din zece cartiere din zonă a fost evacuată în cursul nopţii de armata turcă cu ajutorul ambarcaţiunilor.
Termocentrala de la Milas este una de mărime medie, cu o putere de 630MW şi care generează 0,6% din energia electrică produsă în Turcia.
Vezi şi: O centrală termică din sudul Turciei a fost EVACUATĂ din cauza incendiilor (VIDEO)
Pe de altă parte, continuă eforturile pentru stingerea altor 14 incendii declanşate în principal pe coasta de sud şi sud-vest.
În aceste incendii, declanşate miercurea trecută, şi-au pierdut viaţa până în prezent 8 persoane, dintre care doi pompieri, incendiul care a produs cele mai multe victime fiind cel de la Manavgat, în provincia Antalya.