Pompierul PIROMAN! Este acuzat că a provocat șapte incendii de vegetație în Australia

Publicat:

Un tânăr pompier voluntar a fost acuzat miercuri de poliţia australiană că a provocat în mod intenţionat şapte incendii înainte de a se alătura colegilor săi pentru a-i ajuta să lupte împotriva incendiilor de vegetaţie de pe coasta de est a Australiei, relatează AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Tânărul de 19 ani lucra pentru serviciul de pompieri din statul australian New South Wales. Acuzaţia a fost formulată în momentul în care peste 100 de incendii continuă să facă ravagii pe coasta de est a Australiei şi peste o mie de pompieri încearcă să le ţină sub control.


Citește și: Zi de doliu naţional în Albania. Bilanţul victimelor este în creştere!

El a fost văzut provocând un incendiu marţi, în apropiere de Bega, la 509 de kilometri sud de Sydney, şi apoi întorcându-se să lupte împotriva flăcărilor ca parte a unităţii sale de pompieri voluntari, a declarat poliţia într-un comunicat. Tânărul a fost de asemenea acuzat că a declanşat alte şase incendii din octombrie şi i s-a retras imediat statutul de membru al serviciului de pompieri voluntari.

De la începutul lunii octombrie, şase persoane au murit în Australia, sute de case au fost distruse şi peste 1,5 milioane de hectare au fost devastate de incendii.

Citește și: Trump declară RĂZBOI cartelurior de droguri mexicane: ‘Organizaţii teroriste!’

Zeci de incendii erau încă active miercuri, între care 129 în statul New South Wales, şi peste 1.800 de pompieri luptau cu flăcările.

Riscul de incendiu a fost calificat drept “ridicat” sau “sever” în multe zone ale acestui stat.

Mai multe persoane au fost arestate în ultimele săptămâni pentru că au provocat în mod intenţionat incendii, între care un bărbat de 51 de ani, acuzat că a declanşat un incendiu de proporţii pentru a-şi proteja recolta de canabis.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură Serialele "The Bear", "Shogun" şi "Baby Reindeer" sunt cotate...

Disneyland Paris bate, de Ziua Naţională a Franţei, recordul lumii la focuri de artificii

Disneyland Paris bate, de Ziua Naţională a Franţei, recordul lumii la focuri de artificii Un foc de artificii care a iluminat cerul parcului de distracţii...

Un întreg sat din Italia a decis să alerge împreună cu primarul pentru a-l ajuta să slăbească

Un întreg sat din Italia a decis să alerge împreună cu primarul pentru a-l ajuta să slăbească Primarul Luciano Fregonese, 47 de ani, din Valdobbiadene,...

Escrocheria ‘Ruda implicată în accident rutier’: Cetățenii sunt îndemnați de oamenii legii să anunțe poliția

Escrocheria 'Ruda implicată în accident rutier': Cetățenii sunt îndemnați de oamenii legii să anunțe poliția Cetățenii care sunt telefonați de persoane necunoscute și care sunt...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.