X

Popescu: Eforturile și progresele R. Moldova sunt clar atestate și recunoscute la Bruxelles

Recomandarea CE urmează să fie confirmată de statele membre. Deși mai există câteva etape în acest proces, putem constata faptul că eforturile și progresele R. Moldova sunt clar atestate și recunoscute. Declarațiile au fost făcute de vicepremierul țării, Nicu Popescu, în cadrul unei conferințe de presă.

Săptămâna trecută, Nicu Popescu a menționat că Moldova a îndeplinit integral șase din nouă recomandări, iar celelalte trei condiții sunt aproape îndeplinite.

Citeşte şi: Parohul Bisericii Sf. Dumitru aderă la Mitropolia Basarabiei

Potrivit oficialului, au mai rămas anumite măsuri pentru ca implementarea celor nouă recomandări să fie finalizată.

„Urmează să fie îndeplinite trei măsuri-cheie, cum ar fi progresul continuu și asigurarea unui proces transparent și meritocratic în numirea membrilor care au trecut evaluarea Vetting la Curtea Supremă de Justiție în organele de autoguvernare judiciară și de Procuratură”, spune Nicu Popescu.

A doua măsură ține de alocarea resurselor necesare PA a Republicii Moldova. Aici este vorba despre măsurile adiționale privind dezoligarhizarea, inclusiv prin intermediul unor reglementări relevante în ceea ce ține de plățile în numerar și fluxurile financiare.

„Aceștia sunt următorii pași principali în baza cărora urmează să finalizăm implementarea celor nouă măsuri. Sunt pași realizabili, chiar astăzi la ședința de Guvern am mai făcut anumiți pași în limitarea plăților în numerar. Evident, cu toții știm că și pe obiectivul dezoligarhizării, și al reformei justiției mai avem împreună cu societatea noastră de lucru pentru a limita influența oligarhilor, a hoților și a grupurilor organizate asupra sistemului nostru politic și economic”, a spus ministrul.

Iar ce ține de asigurarea unui proces transparent și meritocratic în numirea persoanelor relevante în sistemul de justiție, Popescu a precizat că atât societatea, Guvernul, cât și partenerii europeni doresc o consolidare și o accelerare a procesului de reformare a justiției, astfel încât combaterea corupției în Moldova să se accelereze printr-o participare clară și răspicată a unui sistem de justiție consolidat și reformat.

„Constatările de la Bruxelles sunt destul de clare: Moldova astăzi este considerată drept o țară cu cea mai bună dinamică de reforme dintre statele candidate la aderarea la UE. Și în acest sens țara noastră este gata să înceapă negocierile de aderare la Uniunea Europeană și continuăm să ne pregătim pentru acest proces”, a spus Nicu Popescu.

Citeşte şi: Delegația Republicii Moldova cere încetarea blocării activității observatorilor militari în Zona de Securitate – Stiripesurse.md

Totodată, oficialul a precizat că, săptămâna viitoare, împreună cu colegii din diferite ministere, va merge din nou la Bruxelles pentru a structura pașii următori împreună cu CE care pregătesc Moldova să treacă la următoarea etapă de aderare la UE.

Potrivit Raportului Comisiei Europene de săptămâna trecută, Republica Moldova a obținut progrese în toate cele 33 de capitole de politici publice, iar în nouă dintre acestea a înregistrat progrese substanțiale precum: libera circulație a capitalului, achizițiile publice, dreptul societăților comerciale, serviciile financiare, serviciile sectorului energetic, politica de taxare, politicile sociale și de angajare, politica vamală și politica externă și de securitate.

Tags: bruxellesMoldovaPopescuUE
Categorii: Știrile zileiU.E.