X

Popșoi a avut o întrevedere cu Administratorul Asistent al USAID

Popșoi a avut o întrevedere cu Administratorul Asistent al USAID

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi a avut astăzi o întrevedere cu Administratorul Asistent al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) Erin McKee, șefa delegației americane la Conferința Ministerială a Platformei de Parteneriat pentru Republica Moldova.

Citește și: Toate lacurile de acumulare din țară vor fi verificate

În cadrul discuției, șeful diplomației moldovene a exprimat recunoștința față de sprijinul constant al Statelor Unite ale Americii, ce contribuie la reformele democratice și creșterea economică a Republicii Moldova.

În același timp, Mihai Popșoi a salutat anunțul delegației SUA privind un nou pachet de asistență pentru țara noastră, care va susține proiecte importante în domeniul infrastructurii și securității cibernetice.

Interlocutorii s-au referit și la asistența extinsă oferită prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), ce contribuie la consolidarea securității energetice, siguranței cibernetice și a infrastructurii de transport.

Tags: Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID)Erin McKeeMihai PopşoiMinisterul Afacerilor ExterneUSAID
Știrile zilei