Popșoi la Berlin: „Dorim să devenim stat membru al Uniunii Europene, pentru că acest lucru garantează pacea, liniștea și prosperitatea țării noastre”

Publicat:

Popșoi Berlin: „Dorim să devenim stat membru al Uniunii Europene, pentru că acest lucru garantează pacea, liniștea și prosperitatea țării noastre”

În cadrul vizitei sale la Berlin, ministrul afacerilor Externe Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu șefa diplomației germane, Annalena Baerbock.

Citește și: Bolea, deranjat de ziarele PAS și se plânge la CEC


Șeful diplomației moldovenești s-a referit la progresul Republicii Moldova pe calea integrării europene și a mulțumit pentru sprijinul constant al Germaniei în acest proces.

„Ne dorim ca Republica Moldova să-și legalizeze statutul de țară cu adevărat europeană. În acest sens depunem eforturi susținute în procesul de reformă, atât în domeniul justiției, combaterii corupției, cât și în promovarea drepturilor omului și implicarea femeilor în politică. Ne dorim să devenim un stat membru al Uniunii Europene, fiindcă acest lucru garantează pacea, liniștea și prosperitatea țării noastre. Fiecare cetățean cunoaște importanța acestei aspirații, indiferent că vorbește limba română sau limba rusă, fie că locuiește la Chișinău, Comrat, Bălți sau la Tiraspol”, – a menționat ministrul Mihai Popșoi.

De asemenea, oficialii au discutat despre provocările de securitate din regiune, în special războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei. Ministrul Popșoi a condamnat categoric agresiunea Rusiei și a reafirmat susținerea țării noastre pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, conform principiilor dreptului internațional.

La rândul său, ministra Baerbock a menționat că locul Republicii Moldova este în marea familie europeană.

„Locul vostru este în Europa. Germania este alături de voi. Vom continua acest parteneriat și pe viitor prin intermediul Platformei de Parteneriat, care, de la o platformă ad-hoc, se va transforma într-un parteneriat pe termen lung. Aceasta va fi esențială pentru a vă sprijini necondiționat parcursul vostru european și în procesul de reforme în Uniunea Europeană. Aderarea Republicii Moldova nu este doar o necesitate geopolitică sau o consecință a războiului de agresiune al Rusiei. În ciuda unui mediu dificil, ați inițiat reforme extrem de importante în țară. În mod impresionant, de doi ani, oamenii din Republica Moldova, fac față zilnic acestui pericol al războiului din regiune”, – a afirmat ministra germană.

În cadrul vizitei sale în Germania, la invitația omologului său de la Berlin, ministrul Popșoi a făcut o invitație de răspuns șefei diplomației germane să vină la Chișinău.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Scandal după ce o sportivă din Ungaria a insultat un arbitru român şi a postat mesajul: ‘Urâm România de rahat!’

Scandal după ce o sportivă din Ungaria a insultat un arbitru român şi a postat mesajul: 'Urâm România de rahat!' În semifinala de la dublu...

Ce au ales să învețe liceenii în acest an? Topul celor mai solicitate discipline opționale

Ce au ales să învețe liceenii în acest an? Topul celor mai solicitate discipline opționale În luna mai, elevii din Republica Moldova au avut ocazia...

Arma care ar îngenunchea economia Rusiei și i-ar ruina mașinăria de război

Arma care ar îngenunchea economia Rusiei și i-ar ruina mașinăria de război Economia Federației Ruse a făcut față până în prezent nenumăratelor sancțiuni, iar Fondul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.