X

Popularitatea partidului lui Merkel se erodează, în contextul restricţiilor şi al unui scandal de corupţie

Popularitatea Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul cancelarului german Angela Merkel, înregistrează o scădere puternică, pe fondul criticilor privind restricţiile antiepidemice şi în contexul unui scandal de corupţie, informează postul ZDF, informează mediafax.

Conform unui sondaj de opinie privind intenţiile de vot, formaţiunea Uniunea Creştin-Democrată / Uniunea Creştin-Socială (CDU-CSU, centru-dreapta) este creditată cu 28%, în scădere cu 7% comparativ cu nivelul anterior crizei pandemiei. Pe locul al doilea se clasează Alianţa ’90/Verzi, creditată cu 23% din intenţiile de vot (plus 4%), iar pe locul al treilea este Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga), cu 15%. Formaţiunea de extremă-dreapta Alternativă pentru Germania (AfD) are o popularitate de 12% (plus 2%), iar Partidul Liber-Democrat (FDP, liberal) este la nivelul de 9% (plus 2%).

Citește și : Carantină OBLIGATORIE la hotel pentru toţi cei care ajung în Irlanda din ‘ţările roşii’

Uniunea Creştin-Democrată / Uniunea Creştin Socială (CDU/CSU) poate obţine majoritatea necesară pentru guvernare doar alături de Alianţa ’90/Verzi. O alianţă CDU/CSU-SPD ar fi sub limita majorităţii parlamentare.

Scăderea popularităţii CDU-CSU pare să reflecte nemulţumirile faţă de restricţiile antiepidemice, faţă de situaţia economică şi socială, dar probabil are legătură şi cu recentele cazuri de corupţie privind afaceri cu măşti medicale.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a decis miercuri, pe fondul criticilor, anularea deciziei de menţinere a restricţiilor antiepidemice stricte în perioada Paştelui catolic, care este pe 4 aprilie. Actualele restricţii fuseseră prelungite iniţial până pe 18 aprilie. Opoziţia din Germania şi reprezentanţi ai Bisericii Catolice şi ai Bisericii Evanghelice criticaseră planul Guvernului Angela Merkel şi al guvernelor landurilor de menţinere a restricţiilor antiepidemice stricte în perioada pascală.

Angela Merkel a admis că a făcut o “greşeală”. “Această greşeală este în totalitate greşeala mea, deoarece, în final, eu am toată responsabilitatea. Aceasta este funcţia mea”, a spus cancelarul german.

Germania va organiza alegeri parlamentare pe 26 septembrie. Cancelarul Angela Merkel a anunţat că nu va mai participa la viitorul scrutin legislativ.

Citește și : O singură doză din vaccinul Pfizer oferă un răspuns imun puternic împotriva COVID-19

Tags: Angela MerkelCDUcoruptieCSU
Categorii: Diaspora