X

Populismul xenofob şi discursul bazat pe ură au crescut semnificativ în Europa

Populismul xenofob şi discursul bazat pe ură au continuat să se intensifice în 2017, în contextul în care peste tot în Europa s-au înregistrat niveluri ridicate ale migraţiei şi provocări precum integrarea, extremismul religios, atacurile teroriste şi situaţia socio-economică determinată de austeritate, se arată în raportul anual, publicat vineri, de Comisia Europeană împotriva Rasismului şi Intoleranţei (ECRI) din cadrul Consiliului Europei (CoE).

Retorica populistă a promovat ura faţă de străini sau minorităţi, iar migraţia şi multiculturalismul au continuat să fie prezentate ca o ameninţare la adresa coeziunii şi securităţii, se atrage atenţia în raport, care menţionează de asemenea că media tradiţionale şi reţelele de socializare au încurajat auto-segregarea şi au accentuat diviziunile sociale, informează agerpres.

Vezi şi: ALERTĂ cu bombă într-o gară londoneză. Poliţiştii au arestat un suspect – VIDEO

Îngrijorările existente privind securitatea au fost exploatate pentru a justifica compromisuri uriaşe privind drepturile fundamentale ale migranţilor şi ale altor grupuri vulnerabile, a subliniat raportul.

“Deşi recunoaştem dificultăţile cu care se confruntă statele europene, trebuie să le încurajăm în continuare să-şi schimbe discursul într-unul mai echilibrat şi bazat pe fapte care evidenţiază contribuţia pozitivă a migraţiei bine gestionate, în special prin sublinierea oportunităţilor şi resurselor pe care le pot aduce migranţii”, a precizat preşedintele ECRI, Jean-Paul Lehners, citat într-un comunicat al Consiliului Europei.

Citeşte şi: Presa internaţională despre condamnarea lui Liviu Dragnea

Gestionarea migraţiei şi respectarea în acelaşi timp a drepturilor omului au rămas o provocare majoră în multe state membre, conform raportului.

ECRI mai atrage atenţia că retorica anti-musulmană în multe state persistă, situaţia evreilor în Europa nu s-a îmbunătăţit substanţial, discursul antisemit rămânând extrem de răspândit, iar romii şi populaţiile nomade sunt în continuare în mare măsură victime ale excluziunii sociale. 

Tags: Comisia Europeană împotriva Rasismului şi Intoleranţei (ECRI)Consiliul Europei (CoE)Jean-Paul Lehnersmigranti
Categorii: Diaspora