Poroşenko a rămas fără colecţia privată de artă

Publicat:

Autorităţile ucrainene au confiscat printr-o decizie a justiţiei colecţia privată de artă a fostului preşedinte Petro Poroşenko, expusă într-un muzeu din Kiev, relatează vineri agenţia EFE, potrivit agerpres.

”Un reprezentant al Biroului de Stat pentru Investigaţii s-a legitimat directorului galeriei, a spus că este un anchetator şi că există o decizie judiciară pentru confiscarea bunurilor lui Poroşenko, inclusiv colecţia privată de tablouri ale familiei sale”, a scris pe pagina sa de Facebook muzeul Ivan Gonchar.


Vezi și : UE încearcă să-şi reformuleze strategia faţă de China

Avocatul lui Poroşenko a confirmat confiscarea colecţiei de picturi, dar a calificat-o drept ilegală.

Biroul de Stat pentru Investigaţii al Ucrainei examinează mai multe dosare în care fostul preşedinte ucrainean între anii 2014 şi 2019, unul dintre cei mai bogaţi oameni din această ţară, figurează ca martor. Într-unul dintre aceste dosare este anchetată o posibilă contrabandă cu obiecte culturale peste graniţa ucraineană.

Potrivit lui Poroşenko, operele de artă ce îi sunt confiscate au fost achiziţionate şi aduse în Ucraina înainte ca el să devină preşedinte şi susţine că are declaraţii vamale ce atestă legalitatea introducerii tablourilor în ţară.

Însă fostul şef al statului refuză să declare anchetatorilor provenienţa colecţiei sale de tablouri, care conform presei cuprinse opere ale unor pictori cunoscuţi, precum Ivan Aivazovski, Ilia Repin, Vasili Surikov sau Ilia Glazunov.

Vezi și : Universitatea din Queensland EXMATRICULEAZĂ un student pentru că a criticat China

Expoziţia cu tablouri a lui Poroşenko la muzeul Ivan Gonchar a fost inaugurată pe 26 mai fără public, din cauza epidemiei de coronavirus, aceasta cuprinzând 43 de piese de colecţie, fostul preşedinte afirmând atunci că speră ca după ce vor înceta restricţiile antiepidemice zeci de mii de iubitori de altă o vor vizita.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.