Poroşenko acuză Rusia că intenţionează să se amestece în alegerile prezidenţiale din Ucraina

Publicat:

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a acuzat sâmbătă Kremlinul că intenţionează să se amestece în alegerile prezidenţiale din ţara sa de la sfârşitul lui martie şi a apreciat că preşedintele rus Vladimir Putin va încerca “precum un maniac” să aducă Ucraina sub influenţa Rusiei, aşa cum era în perioada sovietică, informează dpa, scrie agerpres.

“Planul lui Putin este evident: să distrugă statul independent ucrainean şi democraţia, să le fure ucrainenilor dreptul la o viaţă în pace şi siguranţă”, a declarat sâmbătă Poroşenko în timpul unei apariţii de campanie, potrivit biroului său de presă.


Citește și : Guterres: O serie de alegeri paşnice şi de armistiţii fac ca în Africa să se simtă un „vânt al speranţei”

Parlamentul ucrainean a interzis joi prezenţa observatorilor din Rusia la viitoarele alegeri, decizie criticată de Moscova.

În discursul său de campanie, Poroşenko a insistat că luptă pentru “o victorie adevărată” pe care să nu o poată pune nimeni sub semnul întrebării. El a promis că, dacă va fi ales pentru un al doilea mandat, îşi va îndrepta atenţia spre combaterea sărăciei, spre pregătirea fostei republici sovietice pentru aderarea la UE şi NATO şi spre instaurarea păcii.

Citește și : Maduro: SUA nu au nicio scuză pentru o posibilă agresiune în Venezuela

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.