X

Porosenko interzice observatorilor rusi să monitorizeze viitoarele alegeri prezidenţiale şi parlamentare din Ucraina

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a semnat o lege care interzice observatorilor ruşi să monitorizeze viitoarele alegeri prezidenţiale şi parlamentare din Ucraina, potrivit unei declaraţii publicate marţi pe site-ul preşedinţiei, relatează Xinhua, potrivit Agerpres.

Legislaţia, adoptată de parlamentul ucrainean la 7 februarie, interzice cetăţenilor ruşi să fie observatori oficiali la alegerile din Ucraina ca reprezentanţi al unui stat străin sau ai unei organizaţii internaţionale.

Citește și : Guaido ar putea fi arestat la întoarcerea în Venezuela, afirmă Maduro

Conform unei note explicative, legea a fost adoptată pentru a preveni “intervenţia Rusiei în alegerile din Ucraina” şi pentru a preveni “atacurile informaţionale” care vizează distorsionarea faptelor despre procesul electoral din Ucraina.

Luna trecută, ministrul de externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin, a declarat că a trimis o scrisoare Oficiului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului, instituţie din cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi cunoscută pentru rolul său în monitorizarea alegerilor, scrisoare în care responsabilul ucrainean a cerut să fie respinse cererile depuse de misiunea de monitorizare a Rusiei pentru alegerile din Ucraina.

Atât Ucraina cât şi Rusia sunt membre ale OSCE. Ministerul de Externe rus a declarat că priveşte refuzul Ucrainei de a acredita observatori ruşi ca pe o “încălcare gravă” a obligaţiilor internaţionale în sfera procedurilor electorale general acceptate.

Citește și : China consideră o ”provocare” trecerea unor nave militare americane prin strâmtoarea Taiwan

Alegerile prezidenţiale din Ucraina vor avea loc pe 31 martie şi cele parlamentare au fost stabilite pentru 27 octombrie.

Relaţiile dintre Kiev şi Moscova se deteriorează de la începutul anului 2014 ca urmare a anexării Crimeii de către Moscova şi a conflictului armat din estul Ucrainei.

Tags: alegerilegeobservatoriparlamentarePetro Poroşenkoprezidenţialeucraina
Categorii: Diaspora