X

Portavionul USS Harry S. Truman va participa la cel mai amplu exerciţiu militar organizat de NATO după încheierea Războiului Rece

Portavionul USS Harry S. Truman va participa, în cursul lunii octombrie, la cel mai amplu exerciţiu militar organizat de NATO după încheierea Războiului Rece, a anunţat marţi, la Bruxelles, amiralul american James Foggo, transmite dpa, scrie Agerpres.

”Forţele navale ale SUA demonstrează această capacitate ca urmare a flexibilităţii, agilităţii şi angajamentelor noastre faţă de Alianţă”, a spus înaltul oficial militar american.

Citește și : Mişcarea 5 Stele (M5S) nu va face nicio alianţă cu formaţiunile de extremă dreapta din Parlamentul European

Prin participarea portavionului american şi a navelor sale de însoţire la exerciţiul Trident Juncture, care va avea loc în Norvegia, numărul militarilor NATO prezenţi la aceste aplicaţii va ajunge la 50.000.

Exerciţiul Trident Juncture se desfăşoară într-o perioadă marcată de tensiuni în relaţia Occidentului cu Rusia, după invadarea peninsulei Crimeea în 2014 şi în contextul rolului Moscovei în evenimentele din estul Ucrainei.

La începutul acestei luni, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat că exerciţiul Trident Juncture, ce va avea loc în perioada 25 octombrie-7 noiembrie în nordul Norvegiei, nu este îndreptat împotriva niciunei ţări în mod special.

”Exerciţiul este defensiv”, a spus el, adăugând că Rusia a fost invitată să trimită observatori.

Citește și : Pe înţelesul tuturor: De ce este importantă limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius?

Trident Juncture se bazează pe un scenariu care simulează răspunsul colectiv al NATO la un atac armat contra unuia dintre cele 29 de state membre ale Alianţei Nord-Atlantice.

În luna august, Rusia a organizat un amplu exerciţiu în estul său, la care au luat parte aproape 300.000 de militari, potrivit Moscovei.

Tags: bruxellesexerciţiu militarJames FoggoNATOportavionSUAUSS Harry S. Truman
Categorii: Diaspora