Portavocea Theresei May dă asigurări că Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană

Publicat:

Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, a dat asigurări marţi purtătorul de cuvânt al premierului britanic Theresa May, după ce preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a afirmat că blocul comunitar este “în continuare deschis” faţă de o eventuală răzgândire a Londrei în privinţa Brexit-ului, informează Reuters, potrivit agerpres.

”Cred că am spus absolut clar: publicul britanic a votat pentru a părăsi Uniunea Europeană şi acest lucru îl vom face”, a spus oficialul britanic.


Citeşte şi: Pod PRĂBUŞIT în Columbia. Cel puţin 9 oameni au murit – FOTO/VIDEO

Tusk a declarat marţi, la Strasbourg, că Uniunea Europeană este “în continuare deschisă” la o răzgândire a Marii Britanii în privinţa Brexit-ului, în contextul în care în ultimele zile a apărut ideea unui al doilea referendum privind oportunitatea ieşirii din UE.

“Dacă guvernul britanic îşi menţine decizia de a se retrage, Brexit-ul va deveni o realitate cu toate consecinţele sale negative în martie anul viitor, dacă nu va exista o răzgândire din partea prietenilor noştri britanici”, a spus Donald Tusk într-o declaraţie în Parlamentul European, reunit în sesiune plenară. “Pe continentul european, inimile noastre sunt întotdeauna deschise”, a adăugat el.

Ulterior, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a reiterat declaraţia lui Donald Tusk.

Săptămâna trecută, eurodeputatul britanic Nigel Farage, unul dintre cei mai fermi susţinători ai ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, nu a respins ideea organizării unui al doilea referendum privind apartenenţa ţării sale la blocul comunitar, el explicând că tabăra favorabilă Brexit-ului ar ieşi din nou câştigătoare şi astfel s-ar pune capăt dezbaterii.

Citeşte şi: Caz CUTREMURĂTOR în California. 12 copii erau torturaţi de propriii lor părinţi – FOTO/VIDEO

Farage a respins constant speculaţiile unor opozanţi ai Brexitului, precum fostul premier Tony Blair, potrivit cărora în cazul unui nou referendum alegătorii britanici şi-ar putea schimba opinia în legătură cu oportunitatea ieşirii ţării lor din UE.

Pe fondul amplificării cererilor de organizare a unei noi consultări populare privind Brexit-ul, un reprezentant al executivului britanic a anunţat joi că premierul Theresa May nu va convoca un al doilea referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE.

În referendumul din iunie 2016 privind oportunitatea ieşirii din UE, 51,9% dintre britanici, ceea ce înseamnă 17,4 milioane de persoane, s-au pronunţat pentru Brexit, în timp ce 48,1% (16,1 milioane de persoane) au votat pentru rămânerea în interiorul blocului comunitar.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă Autoritățile Republicii Moldova sunt determinate să mențină stabilitatea macrofinanciară, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.