Un nou portofoliu în Marea Britanie: ministrul SINGURĂTĂŢII

Publicat:

În Marea Britanie a fost numit un ministru al singurătăţii, a cărui misiune va fi de a lua măsuri împotriva izolării crescânde resimţite de peste unul din zece britanici, sau circa nouă milioane de oameni, atât tineri cât şi vârstnici – relatează miercuri Reuters şi BBC, conform agerpres.

Noul rol va fi asumat de ministrul sporturilor, Tracey Crouch, care pe lângă îndatoririle actuale va trebui şi să dezvolte o strategie pentru reglementarea problemei singurătăţii, asociată de cercetători cu instalarea demenţei, a hipertensiunii şi riscul de deces prematur.


Citeşte şi: Un meteorit a căzut lângă Detroit şi a provocat un cutremur – VIDEO

“Trebuie să facem tot posibilul pentru a pune capăt resemnării în faţa singurătăţii, în memoria lui Jo”, a explicat într-un comunicat premierul Theresa May, referindu-se la deputata Jo Cox, asasinată în 2016 de un extremist de dreapta, la puţin timp după ce înfiinţase o comisie parlamentară pentru singurătate.

“Singurătatea este trista realitate a vieţii moderne, pentru mult prea mulţi oameni”, a adăugat în comunicat şefa guvernului de la Londra.

Executivul britanic a mai anunţat că Oficiul naţional de statistică va pune la punct o metodă de măsurare a singurătăţii şi că va fi înfiinţat un fond pentru a contribui la reglementarea acestei probleme.

Citeşte şi: Un preot pedofil rus, condamnat la 14 ani de închisoare într-un lagăr din Siberia

Datele guvernamentale britanice arată în momentul de faţă că majoritatea persoanelor cu vârste de peste 75 de ani trăiesc singure şi că circa 200.000 de persoane în vârstă din Regatul Unit discută mai rar de o dată pe lună cu prieteni sau rude. Majoritatea medicilor britanici consultă zilnic între unul şi cinci pacienţi veniţi în principal pentru că sunt singuri, a constatat Campania pentru sfârşitul singurătăţii, o reţea care se ocupă de pericolul pe care îl reprezintă izolarea pentru sănătatea vârstnicilor.

În decembrie, prof. Jane Cummings, unul din directorii executivi pentru Anglia ai NHS, serviciul public de sănătate britanic, a atras atenţia că frigul şi singurătatea pot fi letale în lunile de iarnă. Conform unui raport publicat anul trecut, singurătatea este la fel de nocivă ca fumatul a 15 ţigări pe zi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.