X

Portoricanii au dărâmat o statuie înainte de vizita regelui Spaniei – VIDEO

O statuie a exploratorului spaniol şi primul guvernator al Puerto Rico, Juan Ponce de Leon, a fost dărâmată luni în capitala portoricană San Juan, cu câteva ore înainte de sosirea pe insulă a regelui Felipe VI-alea al Spaniei, relatează AFP, potrivit agrepres.

Mai mulţi indivizi s-au apropiat de statuie, situată într-o piaţă centrală din San Juan, şi au avariat-o, se arată într-un raport al poliţiei citat de presă locală.

Citeşte şi: SUA pun în stare de alertă 8.500 de militari – Black News

Piedestalul a fost parţial distrus, iar statuia s-a spart la impactul cu solul, după cum se vede în fotografii postate pe reţelele de socializare.

Primarul capitalei, Miguel Romero, a denunţat acest “act de vandalism”, într-o declaraţie pentru cotidianul local El Nuevo Dia, minimalizând în acelaşi timp importanţa incidentului.

Angajaţi ai primăriei au reinstalat statuia pe piedestal luni seară, cu dificultate, în ciuda protestelor unor manifestanţi adunaţi în faţa monumentului şi care cereau ca ea să nu mai fie pusă la loc.

Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a ajuns luni seară în Puerto Rico pentru a celebra 500 de ani de la fondarea, în 1521, a San Juan, ceremoniile fiind amânate cu un an din cauza pandemiei de COVID-19.

Fostă colonie spaniolă, insula a devenit teritoriu american la sfârşitul secolului al 19-lea, după care şi-a câştigat un statut special de “stat liber asociat” în anii 1950.

Distrugerea statuii lui Juan Ponce de Leon survine în contextul unei ample mişcări de denunţare în America a prezenţei în spaţiul public a unor statui reprezentând personalităţi care au avut legături cu sclavia, cu colonizarea şi cu oprimarea minorităţilor.

Prezentat mult timp ca “descoperitor al Americii”, Cristofor Columb a devenit astfel un personaj tot mai contestat în SUA, fiind asociat de unii cu abuzurile comise de europeni faţă de amerindieni.

Conchistadorul Juan Ponce de Leon se numără printre exploratorii lansaţi de Coroana spaniolă în cucerirea Lumii Noi în secolele al 15-lea şi al 16-lea şi ale căror cuceriri teritoriale au decimat populaţiile autohtone.

Cunoscut în special pentru că a explorat peninsula care este astăzi Florida, Ponce de Leon a primit în 1508 permisiunea de a explora şi coloniza insula, pe atunci numită Boriken de popoarele native.

Autorităţile portoricane au precizat luni că analizează imaginile camerelor de supraveghere în încercarea de a-i identifica pe vinovaţi.

Grupul ‘Fuerzas libertarias de Boriken’ (‘Forţele Libertare din Boriken’) a revendicat totuşi acţiunea, conform mai multor media locale.

Citeşte şi: Occidentul ameninţă Rusia cu consecinţe ‘grave’ – Black News

“În faţa presupusei vizite a regelui Spaniei, Felipe al VI-lea, în Puerto Rico şi a escaladării invadatorilor americani care ne acaparează pământurile, vrem să transmitem un mesaj clar: fără rege, fără invadatori americani”, a transmis grupul printr-un comunicat către presă.

Statuia a fost turnată la New York în 1882 din bronzul tunurilor engleze confiscate în timpul înfrângerii englezilor în faţa spaniolilor la Puerto Rico, în 1797.

Tags: ConchistadorFelipe al VI-leaJuan Ponce de LeonMiguel RomeroPuerto RicoregeSan Juanstatuie
Categorii: Știrile zilei