Portugalia, aflată în impas bugetar, riscă alegeri anticipate înaintea termenului din 2023

Publicat:

Partidul comunist portughez şi-a anunţat luni intenţia de a vota împotriva proiectului de buget de stat pentru 2022 propus de guvernul socialist minoritar, riscând să provoace alegeri legislative anticipate dacă impasul va persista miercuri în parlament, transmite AFP, potrivit agerpres.  

‘În contextul angajamentelor luate, Partidul comunist va vota contra acestui buget’, a declarat secretarul general Jeronimo de Sousa într-o conferinţă de presă, afirmând că eforturile de găsirea a unui compromis ‘nu au găsit ecou în guvern’.


Citește și : Liga Arabă reacţionează la criza din Sudan

Duminică, formaţiunea Blocul de stânga (stânga radicală) anunţase de asemenea că deputaţii săi vor vota împotriva proiectului de buget, alături de opoziţia de dreapta.

În caz de respingere a proiectului de buget la votul în primă lectură prevăzut miercuri, căderea guvernului şi convocarea de alegeri anticipate nu survin automat.

Însă preşedintele portughez, conservatorul Marcelo Rebelo de Sousa, s-a pronunţat deja în favoarea accelerării calendarului electoral ce prevede alegeri legislative de-abia în toamna lui 2023.

‘Începând din momentul în care buget pe 2022 nu ar trece, am declanşa imediat procesul de pregătire a dizolvării’ parlamentului, a avertizat duminică preşedintele, care nu dispune de puteri executive, dar joacă rol de arbitru în situaţie de criză.

Un astfel de scenariu ar avea ‘costuri importante pentru ţară’, şi-a exprimat el regretul, salutând eforturile executivului socialist de a obţine un acord ‘până în ultimul minut’.

‘Nu dorim alegeri, dar nu ne temem de ele’, a spus prim-ministrul Antonio Costa în weekend în faţa unor responsabili din partidul său.

Citește și : Preşedintele Indoneziei cere înfiinţarea unui coridor pentru călătorii în Asia de Sud-Est

În pofida concesiilor pe care guvernul a spus că este pregătit să le facă în versiunea finală a legii finanţelor, Partidul comunist şi Blocul de stânga îi reproşează măsurile insuficiente pentru a creşte puterea de cumpărare a populaţiei şi finanţarea serviciilor publice.

Premierul Costa a venit la putere în 2015 datorită unei alianţe cu aceste două formaţiuni, inedită în 40 de ani de regim democratic şi fondată pe intenţia de a ‘întoarce pagina’ politicii de austeritate bugetară duse de dreapta între 2011 şi 2014, când Portugalia s-a aflat sub tutela creditorilor internaţionali.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar” Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”, care...

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.