Portugalia demarează vaccinarea anti-COVID la începutul anului viitor

Publicat:

Coordonatorul Planului Naţional pentru Vaccinarea împotriva COVID-19 din Portugalia, Francisco Ramos, a anunţat că se prevede între lunile ianuarie şi februarie vaccinarea a 950.000 de persoane, dintr-un total de peste 10 milioane de locuitori ai ţării, relatează joi EFE, potrivit agerpres.

Francisco Ramos a făcut acest anunţ la televiziunea publică RTP, precizând că primele doze de vaccin vor ajunge în ţară la începutul lunii ianuarie, în timp ce al doilea lot este prevăzut să ajungă în februarie.


Citește și: David Sassoli va deschide simbolic viitoarea sesiune a PE la Strasbourg

Dozele de vaccin sunt achiziţionate de la compania Pzifer, iar în luna februarie urmează să fie primit şi vaccinul dezvoltat de compania Moderna.

Persoanele din căminele de bătrâni, personalul sanitar şi persoanele din categoria de risc major vor fi primele care vor fi vaccinate.

Portugalia totalizează din martie 332.073 de cazuri pozitive, dintre care 72.181 sunt active, în timp ce numărul deceselor a urcat la 5.192 de la începerea pandemiei.

Citește și: UE prelungește până duminică termenul pentru un acord cu UK

Ţara se află în stare de urgenţă – nivelul maxim de alertă – până la 23 decembrie, însă de Crăciun restricţiile vor fi flexibilizate, deşi rămâne în vigoare interdicţia de deplasare între municipii de Anul Nou.

Municipiile portugheze sunt supuse unor nivele de restricţii în funcţie de rata de infectare, cu interdicţie de circulaţie între orele 23:00 şi 5:00, care în unele localităţi cu o incidenţă foarte ridicată, precum Lisabona şi Oporto, sunt înăsprite la sfârşit de săptămână (între orele 13:00 şi 5:00).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cod roşu la Napoli! Un balcon s-a prăbuşit într-un cartier aglomerat din oraş

Cod roşu la Napoli! Un balcon s-a prăbuşit într-un cartier aglomerat din oraş Un balcon interior s-a prăbuşit luni seară într-un imobil aflat în cartierul...

Kamala Harris va folosi o piesă a cântăreței Beyoncé ca imn în campania pentru alegerile prezidențiale

Kamala Harris va folosi o piesă a cântăreței Beyoncé ca imn în campania pentru alegerile prezidențiale Beyoncé a autorizat-o pe Kamala Harris, care candidează pentru...

Diana Șoșoacă nu are voie să calce în Ucraina! Kievul i-a dat interdicţie

Diana Șoșoacă nu are voie să calce în Ucraina! Kievul i-a dat interdicţie Diana Șoșoacă a primit interdicție de intrare pe teritoriul Ucrainei. Serviciul de...

Democraţii americani îşi vor alege candidatul la preşedinţie până pe 7 august

Democraţii americani îşi vor alege candidatul la preşedinţie până pe 7 august Partidul Democrat îşi va selecta candidatul pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie printr-un vot...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.