Posibilă pagubă 18 mil. de dolari pentru forțele lui Putin: Un sabotor a dinamitat un elicopter de atac Mi-28 adânc în teritoriul rus

Un elicopter de atac rus Mi-28 ar fi fost avariat într-o operațiune de sabotaj efectuată de un partizan ucrainean pe un aerodrom militar din regiunea Tver, Rusia, transmite United24 Media.

Potrivit mișcării de rezistență ucrainene „Rezistența Națională”, operațiunea a avut loc la Centrul 344 de Instruire și Recalificare în Luptă al Aviației Armate, situat în apropierea orașului Torjok.

Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”

Partizanul s-ar fi infiltrat în bază și ar fi plasat două dispozitive explozive de mici dimensiuni sub trenul de aterizare al elicopterului, în timp ce acesta era parcat în aer liber, în apropierea pistei de aterizare.

Un astfel de elicopter costă 17-18 milioane de dolari.

Deși nu au fost difuzate imagini ale detonării, grupul susține că locuitorii din zonă au raportat explozii și fum în apropierea bazei militare. Autoritățile ruse nu au confirmat incidentul și nici nu au recunoscut că ar fi avut loc o breșă în securitatea instalației militare.

Centrul 344 este o unitate de instruire cheie pentru piloții și personalul tehnic al Aviației Armatei Ruse. Acesta pregătește echipajele pentru operarea tuturor tipurilor de elicoptere aflate în serviciul Forțelor Aerospațiale Ruse și oferă instruire personalului militar străin din statele aliate.

Citește și: Maia Sandu: „Datorăm pacea noastră Ucrainei. Vrem să aderăm împreună la Uniunea Europeană”

Imaginile din satelit din 2024 arată aerodromul care găzduiește diverse modele de elicoptere, inclusiv Mi-28, Mi-24 și Mi-8/17.

 

This post was last modified on 08/08/2025 15:58 15:58

Tags: elicopterMi-28
Externe