Posibilul succesor al lui Raul Castro respinge pretenţiile americane

Publicat:

Prim-vicepreşedintele Miguel Diaz-Canel, posibil succesor al lui Raul Castro la preşedinţia Cubei în 2018, a respins duminică cererile de reformă a sistemului politic şi economic formulate de Statele Unite, relatează Reuters. 

În cursul unui discurs pronunţat cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la moartea lui Ernesto “Che” Guevara, Miguel Diaz-Canel a denunţat presiunile exercitate de Washington asupra guvernului venezuelan, precum şi ce a considerat ca tentative vizând discreditarea sectorului turistic cubanez.


Aceste evenimente şi alte fapte recente dovedesc că “nu poţi avea niciodată încredere în imperialism, niciodată, nici măcar puţin”, a spus el, citându-l pe celebrul revoluţionar argentinian. “Cuba nu va face concesii în legătură cu suveranitatea ori independenţa sa, nu va negocia principiile sale şi nu va accepta să i se impună condiţii”, a adăugat Miguel Diaz-Canel.

Preşedintele Donald Trump a declarat recent de la tribuna Naţiunilor Unite că sancţiunile americane nu vor fi ridicate atât timp cât pe insula din Caraibe nu va fi instaurat un sistem democratic şi capitalist. “Schimbările necesare în Cuba vor fi făcute numai de poporul cubanez”, i-a răspuns prim-vicepreşedintele.

Raul Castro, 86 de ani, a anunţat că se va retrage de la preşedinţia Cubei în februarie. Observatorii se aşteaptă ca Miguel Diaz-Canel, 57 de ani, săi îi urmeze la conducerea ţării.

Donald Trump a promis să revizuiască acordul privind normalizarea progresivă a relaţiilor dintre Washington şi Havana încheiat în 2014 de Raul Castro şi Barack Obama.

Administraţia Trump a ordonat săptămâna aceasta expulzarea a 15 diplomaţi din cadrul ambasadei Cubei la Washington după repatrierea, săptămâna trecută, a aproape jumătate din personalul diplomatic american în post la Havana. SUA au motivat această decizie prin incapacitatea guvernului cubanez, în opinia lor, de a garanta protecţia personalului consular prezent în Cuba.

Diplomaţi americani în post la Havana s-au plâns în ultimele luni de un rău misterios afectându-le sănătatea. Aceste afecţiuni s-ar explica prin propagarea unor atacuri “sonice” secrete, provocând pierderi de auz, ameţeli şi oboseală cronică.

“Unii responsabili anonimi răspândesc absurdităţi fără nicio dovadă, cu scopul pervers de a discredita impecabila reputaţie a ţării noastre ca destinaţie sigură pentru vizitatorii străini, inclusiv cei din Statele Unite”, a reacţionat duminică Miguel Diaz-Canel.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru...

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE Roboți, podea interactivă, imprimantă și stilouri 3D. De aceste tehnologii beneficiază...

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei Agrigento este un paradis turisc cunoscut în întreaga lume, însă seceta a dus...

Caz șocant la Drochia. Un copil a luat toporul și a tăiat un deget fratelui mai mic

Caz șocant la Drochia. Un copil a luat toporul și a tăiat un deget fratelui mai mic Un copil a rămas fără un deget, după...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.