
Ca urmare a monitorizării GRT („Gagauziya Radio Televizionu”), Consiliul Audiovizualului a constatat „tendințe de partizanat politic, lipsă de echidistanță și neglijare a principiilor stabilite în Codul electoral”, transmite IPN.
Citeşte şi: Procedurile judiciare legate de contestarea electorală au fost finalizate – Stiripesurse.md
CA anunță, într-un comunicat de presă, că a decis să informeze Adunarea Populară a Găgăuziei, în calitate de organul fondator al companiei GRT, despre concluziile legate de modul în care postul de televiziune a reflectat scrutinul din 28 septembrie.
Mai mult, CA îndeamnă „reprezentanții postului să se abțină de la orice formă de partizanat politic, oricât de apropiate le-ar fi opțiunile ideologice ale anumitor formațiuni politice cu care relaționează”. În consecință, CA recomandă organului legislativ din Autonomia Găgăuză să întreprindă toate măsurile pentru ca „angajații furnizorului public regional să nu folosească această platformă pentru promovarea – voalată sau declarată – a unor interese politice, comerciale sau de altă natură”.
Astfel, CA informează că „TV-Găgăuzia” s-a ales cu o avertizare publică și cu trei amenzi în sumă de 32 de mii de lei pentru opinie discriminatorie față de diaspora moldovenească, pe criteriu de orientare sexuală, precum și pentru încălcarea principiilor de echitate, echilibru și imparțialitate în reflectarea alegerilor.