Posturile „Next TV” și „Premiera TV” au fost sancționate cu 92 000 de lei, pentru lipsa programelor locale

Două posturi de televiziune s-au ales cu amenzi, pentru că nu au difuzat conținut local. Este vorba de posturile „Next TV” și „Premiera TV”. Fondatorul celor două televiziuni a fost sancționat, în ședința de azi a Consiliului Audiovizualului (CA), cu opt amenzi în sumă de 92 000 de lei.

„Furnizorul privat de servicii „Media Scoupe” SRL a obținut licențe de emisie pentru posturile de televiziune „Next TV” și „Premiera TV” pe 16 mai 2024. Nefiind clasificat, acesta urma să realizeze cota minimă, de 2 ore pe zi, de programe audiovizuale locale.

Controlul a atestat că ambele posturi au avut zero produs local în perioada monitorizată. Prin urmare, membrii CA au decis să aplice câte patru amenzi fiecărui post TV”, explică reprezentanții Consiliului Audiovizualului, prin intermediul unui comunicat.

Potrivit autorității audiovizuale, amenzile au fost puse atât pentru lipsă de conținut local, cât și pentru lipsa programelor în limba română, în orele de maximă audiență și în primă difuzare.

Astfel, Pentru lipsa programelor locale și, respectiv, în orele de maximă audiență, cele două servicii media au fost sancționate cu câte două amenzi de câte 10 000 de lei fiecare. Pentru lipsa programelor în primă difuzare și în limba română, furnizorul s-a ales cu alte două amenzi a câte 13 000 de lei pentru fiecare post de televiziune. Pentru neprezentarea înregistrărilor, acesta a mai fost amendat cu alte 10 000 de lei.

„La solicitarea CA, „Media Scoupe” SRL nu a prezentat înregistrările programelor audiovizuale difuzate. Astfel, furnizorul a mai fost sancționat cu două amenzi de câte 5 000 de lei”, ne anunță Consiliul Audiovizualului.

Controlul a vizat și furnizorul A.O. „People For Free Media”, fondatorul serviciului „Cotidianul TV – CTV”, care și-a reluat activitatea la 20 ianuarie 2023. Acesta a fost amendat cu 5 000 de lei pentru refuzul de a prezenta înregistrările programelor difuzate.