Potenţialul succesor al Angelei Merkel critică lipsa ei de reacţie la propunerile lui Macron privind relansarea proiectului european

Publicat:

Unul dintre marii favoriţi pentru a-i succede Angelei Merkel la putere în Germania, membru al partidului său conservator, a criticat duminică lipsa de reacţie a cancelarului german la propunerile preşedintelui francez Emmanuel Macron privind relansarea proiectului european, potrivit AFP, scrie agerpres.

Armin Laschet, premierul landului Renania de Nord-Vestfalia, cea mai mare regiune din Germania, s-a distanţat astfel clar de cea pe care a susţinut-o până acum, creionând în acelaşi timp ceea ar putea fi propriul său program european odată ajuns la conducerea guvernului german.


Citește și : Mai multe rachete au căzut în apropierea ambasadei americane la Bagdad

“Mi-ar fi plăcut un răspuns mai hotărât şi mai rapid” din partea guvernului Angelei Merkel la propunerile şefului statului francez făcute încă din 2017 pe tema unei Europe “puternice” şi “suverane”.

“Preşedintele francez face propuneri şi noi avem nevoie de prea mult timp să reacţionăm” în Germania, a spus el în cadrul Conferinţei de Securitate de la Munchen, o importantă reuniune diplomatică anuală.

El şi-a exprimat regretul că actualul guvern de coaliţie german între conservatori şi social-democraţi nu şi-a respectat promisiunea, inclusă încă în acordul alianţei, privind “relansarea proiectului european”.

“Nu am văzut făcându-se prea multe lucruri până acum” în acest sens, a adăugat reprezentantul partidului conservator.

Perioada recentă cu o serie de crize precum Brexitul “poate că nu a fost momentul potrivit pentru mari viziuni europene”, a spus Laschet, exprimându-şi speranţa că perioada care vine va fi mai propice proiectului european.

Unii experţi au perceput declaraţiile sale ca pe un mod de a se plasa pe orbită după Merkel, cancelarul aflat de 15 ani la putere care urmează să se retragă din punct de vedere politic cel târziu la sfârşitul anului 2021 în cadrul alegerilor următoare.

Laschet a lăsat să se înţeleagă că se vede având un mare destin european. Întrebat dacă intenţionează să rămână în viitor şef al guvernului regional din Renania de Nord-Westfalia la Düsseldorf sau să meargă la conducerea cancelariei din Berlin, el a răspuns cu un zâmbet.

Citește și : China respinge criticile SUA, catalogându-le drept ‘minciuni’

Laschet, un creştin-democrat moderat şi centrist, este considerat drept unul dintre cei mai serioşi concurenţi pentru a fi candidat la şefia partidului conservator al Angelei Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), la următoarele alegeri.

Un altul, Friedrich Merz se situează mai spre dreapta, într-o încercare de a recupera o parte din alegătorii seduşi de extrema dreaptă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.