POTOP în El Salvador! Cel puţin cinci oameni au murit

Cel puţin cinci persoane au murit în El Salvador din cauza ploilor torenţiale care afectează ţara de vineri, au anunţat luni Serviciile de protecţie civilă, relatează AFP, potrivit agerpres.

Printre victime se numără o femeie şi trei copii din aceeaşi familie care au fost luaţi de apele unui râu în apropiere de Cuisnahuat, în departamentul Sonsonate, la circa 70 de kilometri vest de San Salvador.

Citeşte şi: Alegerile din Norgvegia ar putea provoca PRĂBUŞIREA guvernului Solberg – Black News

O alertă roşie (de pericol iminent) a fost instituită vineri pentru oraşele de coastă Tecoluca, Jiquilisco şi Puerto El Triunfo, la circa 90 de kilometri sud-est de San Salvador.

Alte departamente, precum cele din Chalatenango, la nord de San Salvador, Ahuachapan şi Sonsonate, la vest, se află sub alertă portocalie ca măsură de precauţie, iar restul teritoriului, unsprezece departamente, se află în alertă galbenă de pregătire pentru o posibilă ameninţare.

Citeşte şi: Coreea de Nord a testat o nouă ‘rachetă de croazieră cu rază lungă de acţiune’ – Black News

Preşedintele Nayib Bukele a avertizat cu privire la “o posibilitate foarte mare de alunecări de teren” şi a solicitat populaţiei să “colaboreze” cu autorităţile în materie de prevenţie.

Tags: AhuachapanChalatenangoCuisnahuatdepartamentul SonsonateEl SalvadorJiquiliscoploi torentialePuerto El TriunfoSan SalvadorSonsonateTecoluca
Categorii: Știrile zilei