POTOP în India şi Bangladesh (VIDEO)! Cel puţin 95 de oameni au murit!

Publicat:

Autorităţile din estul Indiei şi din Bangladesh încearcă să repare începând de vineri mai multe drumuri, linii de electricitate şi de telecomunicaţii distruse în urma devastatorului ciclon Amphan, care a făcut cel puţin 95 de victime în această regiune a lumii, informează DPA, potrivit agerpres.


Prim-ministrul indian Narendra Modi a efectuat un zbor de monitorizare cu elicopterul pentru a analiza amploarea pagubelor produse în statul Bengalul de Vest, cel mai grav afectat de acest ciclon în India.

Citeşte şi: Bulgaria îşi redeshide graniţele pentru cetăţenii UE

Ciclonul Amphan, care a atins zona continentală miercuri, însoţit de vânturi puternice şi ploi torenţiale, a distrus locuinţe şi culturi agricole, a dezrădăcinat copaci, a inundat suprafeţe întinse şi a avariat linii electrice şi de telecomunicaţii din India şi Bangladesh.

Până acum, 95 de decese au fost raportate: 80 în statele indiene Bengalul de Vest şi Orissa şi 15 în Bangladesh, potrivit agenţiilor de gestionare a dezastrelor din ambele ţări.

Cele mai multe dintre decese au fost provocate de copaci care au căzut peste locuinţe, de prăbuşirea unor clădiri din cauza vânturilor şi ploilor şi de electrocutare.

Mii de copaci care au blocat drumurile, inclusiv în Calcutta, unul dintre cele mai mari oraşe din India, au fost ridicaţi de pe străzi, iar autorităţile locale pompează apa acumulată în perimetrele localităţilor şi restaurează treptat alimentarea cu energie electrică.

Operaţiunile de curăţare sunt îngreunate de noul coronavirus, în contextul în care milioane de persoane au fost evacuate şi strămutate în adăposturi de urgenţă, după ce locuinţele lor au fost distruse de ciclonul Amphan.

Autorităţile din Bengalul de Vest şi din Bangladesh evaluează în prezent amploarea pagubelor din regiunea Sunderbans, o zonă de mangrove din delta formată la confluenţa râurilor Gange, Brahmaputra şi Meghna din Golful Bengal, de unde informaţiile sunt obţinute cu mare dificultate.

Citeşte şi: Iordania ameninţă Israelul în cazul în care va continua anexarea

Rapoartele din această zonă sunt aşteptate să sosească în următoarele două-trei zile, a declarat Iftekharul Islam, directorul agenţiei de gestionare a dezastrelor din Bangladesh.

Sunderbans este o rezervaţie a biosferei cu un sistem ecologic fragil, cunoscută pentru exemplarele sale de tigru bengalez. Situl a fost inclus de UNESCO pe lista patrimoniului mondial. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale Talentele Republicii Moldova au fost onorate la Gala Excelenței Muzicale, eveniment...

Italia a simplificat condiţiile pentru angajarea muncitorilor străini

Italia a simplificat condiţiile pentru angajarea muncitorilor străini Italia a simplificat condiţiile de intrare în ţară şi a redus obstacolele birocratice pentru muncitorii străini, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.