Toată lumea a auzit de Vlad Țepeș, unul dintre cei mai faimoși voievozi din istoria românilor, inclusiv pe plan internațional. Vlad Țepeș a fost asociat cu Dracula, un vampir însetat de sânge, devenind un subiect preferat al filmelor horror sau al literaturii de profil.
Puțin cunoscut publicului larg este însă Vlad al II-lea Dracul, tatăl lui Vlad Țepeș, cel de la care se trage această poreclă sumbră a clanului Drăculeștilor. Acest războinic valah renumit pentru calitățile sale militare a rămas, pe nedrept, pentru posteritate, în umbra fiului său.
Viața sa plină de aventură și dramă este fascinantă, demnă de un adevărat roman de aventuri sau de un film istoric de acțiune.
Copilăria lui Vlad Dracul este practic necunoscută. Se știe doar că s-a născut în jurul anului 1400, fiind unul dintre fiii lui Mircea cel Bătrân, celebrul voievod-despot al Valahiei. Vlad s-a născut într-o perioadă dificilă, dominată de conflicte militare, instabilitate și o amenințare permanentă, cea a otomanilor.
Având în vedere calitățile militare dovedite încă din tinerețe, se presupune că a fost atras, încă din copilărie, de meseria armelor. Nu se știe în ce condiții, Vlad ajunge ostatic la turci. Mai precis, cronicile bizantine printre care și cea a lui Laon Chalcocondil, arată că pe la vârsta de 20 de ani, Vlad al II-lea Dracul se afla ca ostatic la curtea sultanului Murad al II-lea.
Era un tânăr aventuros, bine pregătit în meseria armelor, probabil își completase cunoștințele și la curtea sultanilor otomani, gata să preia tronul tatălui său, mort în 1418. Prin 1422, Vlad însoțește armata otomană la asediul Constantinopolelui. Erau începuturile asediilor otomane asupra capitalei bizantine. Într-o noapte, spune cronicarul bizantin Ducas, Vlad fuge din tabăra otomană dincolo de zidurile Constantinopolelui.
În tabăra bizantină, Vlad începe să se comporte ca și cum ar fi fost un om al împăratului. Reușește să se integreze în contingentele bizantine care apărau cetatea și chiar iese la atac împotriva turcilor, alături de bizantini, reușind să impresioneze prin vitejie și calitățile sale militare. Așa câștigă simpatia împăratului Ioan VIII Paleologul, care-i află povestea și îi dă o corabie prin care să poată pleca în Țara Românească.
Odată ajuns pe meleagurile Valahiei, așa cum arată și Ducas, Vlad strânge susținători și încearcă să ia tronul Țării Românești, ocupat la acea vreme de vărul său Dan al II-lea. Voievodul muntean era însă susținut de regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, mai ales fiindcă îl ajuta în lupta anti-otomană, iar Vlad nu a avut nicio șansă.
Vlad Dracul este luat în custodie de Sigismund de Luxemburg și cazat cu domiciliu forțat, din câte se pare, la Buda. La curtea maghiară, Vlad s-a perfecționat în meseria armelor, mai ales în luptele cavalerești. Aventuros din fire, Vlad nu a putut sta, însă, prea mult pe loc. Prin 1423 fuge din Buda, pe undeva prin Polonia pentru a găsi susținători în vederea recuperării tronului tatălui său. Nu are noroc, fiind prins și adus înapoi în Ungaria.
Pentru a-i găsi o ocupație lui Vlad Dracul, regele Ungariei îl trimite în Transilvania, pe la 1430, însărcinându-l cu paza graniței de Est și de Sud a Ardealului.
„Io, Vlad, voievod și domn. Scrie domnia mea, multă sănătate pârgarilor din Brașov. Știți bine și voi că domnul chezarul m-a însărcinat pe mine să păzesc această margine. Deci să nu vă pară rău dacă domnia mea nu voi lăsa slugile mele în pagubă și dacă pentru una, voi lua îndoit și întreit de la voi”, scria acesta negustorilor brașoveni.
Ba chiar, cu trupele primite, Vlad Dracul înăbușe o răscoală izbucnită la Rupea, contra regelui. Prin 1431, Vlad Dracul ar fi ajuns și la Nurnberg, tot sub patronajul lui Sigismund de Luxemburg și luptă într-un renumit turnir cavaleresc. Legendele spun că l-a și câștigat fiind primit în Ordinul Dragonului, o confrerie cavalerească întemeiată de regele Sigismund de Luxemburg în anul 1408, pentru a proteja creștinătatea de amenințarea otomană.
Din acel moment, Vlad Dracul ar fi purtat acel simbol al dragonului. Există însă rezerve din partea unor specialiști privind atribuirea Ordinului Dragonului lui Vlad Dracul. Mai exact, sunt istorici precum Liviu Cîmpeanu care consideră că Vlad nu a fost făcut cavaler al Dragonului, pentru că numele său nu s-ar fi aflat în rândul confreriei.
Că a fost sau nu Cavaler al Ordinului Dragonului, cert este că Vlad Dracul a ajuns din nou în Transilvania și ar fi reușit să-și deschidă monetărie la Sighișoara. Ar fi locuit și la Făgăraș, iar mai apoi, în 1436, cu sprijinul protectorului său Sigismund de Luxemburg, Vlad Dracul trece în Țara Românească și îi ia tronul ocupat la acea vreme de Alexandru Aldea.
Fostul voievod a fost însă omul turcilor, iar otomanii, drept represalii, atacă și pustiesc cumplit Țara Românească. Pentru a-și păstra tronul și mai ales pentru a evita jafurile otomane, Vlad Dracul schimbă macazul și se închină sultanului, mergând personal la Brusa pentru acest lucru.
Atunci când sultanul Murad a venit cu oaste mare pentru a ataca Transilvania, Vlad Dracul îl însoțește. Alături de sultan pradă Mediaș, Brașov, Sighișoara, însă cu toate acestea încearcă să salveze cât mai mulți transilvăneni, sfătuind, de exemplu, pe locuitorii Sebeșului să se predea, pentru a evita un asediu nimicitor și pierderi de vieți omenești.
Sibiul a rezistat asediului, iar otomani încărcați de pradă se întorc la sud de Dunăre. În primăvara anului 1442, turcii revin în Țara Românească și trec în Transilvania într-o nouă expediție de jaf.
De această dată, guvernator al Ungariei era Iancu de Hunedoara, iar otomanii suferă o înfrângere dură în martie 1442. Bănuit de trădare, Vlad Dracul este chemat de sultan și închis. Fiii săi, Vlad și Radu, erau deja prizonieri la otomani.
Vlad Dracul pierde tronul, iar în locul său îl lasă pe fiul său Mircea. Iancu de Hunedoara pătrunde în Țara Românească și-l înlocuiește cu Basarab al II-lea. Și acesta trece rapid de partea turcilor, mai ales că o armată otomană trece din nou Dunărea. Iancu de Hunedoara reușește să distrugă forțele otomane pe râul Ialomița. În aceste condiții, Vlad Dracul se reîntoarce în tabăra creștină. Scapă din Imperiul Otoman și în 1443 preia tronul lui Basarab al II-lea.
Vlad Dracul devine un luptător anti-otoman de temut punându-și toată priceperea militară în sprijinul ideii de cruciadă. În 1443, participă la marea expediție anti-otomană coordonată de Iancu de Hunedoara și regele Vladislav al Ungariei la sud de Dunăre. Împreună cu 7000 de călăreți valahi, Vlad Dracul participă și la cruciada din 1444, ba chiar și la bătălia de la Varna, care a fost însă un dezastru pentru cruciați.
Vladislav moare în luptă, iar oastea creștină se retrage în debandadă. Vlad Dracul a reușit să-i ajute pe fugari să treacă peste Dunăre în siguranță. În 1445, Vlad Dracul a plecat din nou la sud de Dunăre, cu cruciații. Este vorba despre expediația burgundă în căutarea regelui Vladislav despre care se spunea că a supraviețuit.
Cu ajutorul lui Vlad Dracul, armatele creștine cuceresc cetățile Turtucaia și Giurgiul. Voievodul valah trece Dunărea, alături de Iancu de Hunedoara, atacând trupele otomane. Turcii se retrag către sudul Balcanilor, iar creștinii abandonează expediția.
Iancu de Hunedoara l-a dușmănit de moarte pe Vlad Dracul. Totul a pornit de la un episod cel puțin ciudat. După dezastrul de la Varna, Iancu de Hunedoara abia scapă cu viață și trece Dunărea în Valahia. Culmea, Vlad Dracul îl ia prizonier și îl eliberează abia la presiunea Dietei Ungariei.
„După înfrângerea trupelor maghiare în lupta cu turcii la Varna, Ioan Huniade cade în captivitate la Vlad Dracul. Este închis de acesta, fie din ură personală veche, fie că a voit să facă un serviciu sultanului Murad, ca acesta să nu se răzbune contra lui din cauza ajutoarelor date ungurilor, fie în fine că voia să-l aibă ca ostatic, spre a-l schimba cu fiul său care a luptat cu Vladislav la Varna, dar care nu s-a mai întors, fiind fäcut probabil prizonier de turci”, preciza istoricul Teodor Nicolau.
După eliberare, Vlad Dracul, ca și cum ar fi regretat fapta sa, l-a umplut cu daruri pe Iancu de Hunedoara, pentru a-l împăca. Din acel moment, Iancu de Hunedoara i-a pus gând rău lui Vlad Dracul considerându-l un aliat periculos.
În 1447, Vlad Dracul a fost asasinat împreună cu fiul său, Mircea, la Bălteni, în timp ce Iancu de Hunedoara aducea pe tronul Valahiei pe Dan al II-lea.
De la Vlad al II-lea Basarab zis și Dracul vine porecla întregului clan al Drăculeștilor, din care făcea partea și Vlad Țepeș, opus celui al Dăneștilor. Există mai multe variante privind primirea acestei porecle de către Vlad al II-lea.
Una dintre acestea, contestată de cei care spun că Vlad nu a fost vreodată admis în Ordinul Dragonului, este că Vlad a fost numit Dracul de la simbolul Dragonului.
Altă variantă arată că această poreclă vine de la furia sa războinică, răutatea sa pe câmpul de luptă, luptând ca un „drac” sau pur și simplu pentru duritatea caracterului său.