X

Povestea de roman a tatălui lui Vlad Țepeș. Cine a fost Vlad Dracul, temutul războinic al Valahiei, ucis după un episod bizar

Povestea de roman a tatălui lui Vlad Țepeș. Cine a fost Vlad Dracul, temutul războinic al Valahiei, ucis după un episod bizar

Vlad Dracul este unul dintre cele mai fascinante personaje ale istoriei românilor. Un aventurier și un războinic renumit, Vlad al II-lea Drăculea a stat pe nedrept pentru posteritate în umbra fiului său Vlad Țepeș. Culmea, de la porecla lui Vlad al II-lea se trage și legenda Drăculeștilor, scrie adevarul.ro.

Toată lumea a auzit de Vlad Țepeș, unul dintre cei mai faimoși voievozi din istoria românilor, inclusiv pe plan internațional. Vlad Țepeș a fost asociat cu Dracula, un vampir însetat de sânge, devenind un subiect preferat al filmelor horror sau al literaturii de profil.

Puțin cunoscut publicului larg este însă Vlad al II-lea Dracul, tatăl lui Vlad Țepeș, cel de la care se trage această poreclă sumbră a clanului Drăculeștilor. Acest războinic valah renumit pentru calitățile sale militare a rămas, pe nedrept, pentru posteritate, în umbra fiului său.

Viața sa plină de aventură și dramă este fascinantă, demnă de un adevărat roman de aventuri sau de un film istoric de acțiune.

Aventurile incredibile ale lui Vlad, feciorul lui Mircea cel Bătrân

Copilăria lui Vlad Dracul este practic necunoscută. Se știe doar că s-a născut în jurul anului 1400, fiind unul dintre fiii lui Mircea cel Bătrân, celebrul voievod-despot al Valahiei. Vlad s-a născut într-o perioadă dificilă, dominată de conflicte militare, instabilitate și o amenințare permanentă, cea a otomanilor.

Având în vedere calitățile militare dovedite încă din tinerețe, se presupune că a fost atras, încă din copilărie, de meseria armelor. Nu se știe în ce condiții, Vlad ajunge ostatic la turci. Mai precis, cronicile bizantine printre care și cea a lui Laon Chalcocondil, arată că pe la vârsta de 20 de ani, Vlad al II-lea Dracul se afla ca ostatic la curtea sultanului Murad al II-lea.

Era un tânăr aventuros, bine pregătit în meseria armelor, probabil își completase cunoștințele și la curtea sultanilor otomani, gata să preia tronul tatălui său, mort în 1418. Prin 1422, Vlad însoțește armata otomană la asediul Constantinopolelui. Erau începuturile asediilor otomane asupra capitalei bizantine. Într-o noapte, spune cronicarul bizantin Ducas, Vlad fuge din tabăra otomană dincolo de zidurile Constantinopolelui.

Tags: a tatălui lui Vlad ȚepeșPovestea de roman
Diverse