Povestea groaznică a unui mare artist al României: a ajuns să cerșească pe străzi și nu mai are niciun dinte

Publicat:

Povestea groaznică a unui mare artist al României: a ajuns să cerșească pe străzi și nu mai are niciun dinte

Marii artiști ai României au, mulți dintre ei, parte de o bătrânețe extrem de dificilă. Acesta este și cazul lui Paul Gherman, unul dintre cei mai cunoscuți lăutari ai României. Paul Gherman recunoaște că a făcut bani mulți din muzică, dar nu a plătit deloc la stat pentru a avea o pensie. „Știi care-i treaba cu muzicanții?Noi am tras în piept statul și el ne-a tras în piept cu pensia, deci pot să spun că suntem chit.”.

”Norocul meu știi care-i? Că nu mai am mult de trăit, așa că îmi ajung bănuții pe care-i mai strâng din ce îmi dă lumea. Am 86 de ani, n-am niciun dinte, la ochiul drept am cataractă, la urechea stângă am timpan din plastic, am un umăr, o mână și un picior rupt, deci aș putea spune că sunt făcut din bucăți. Dar la vârsta mea încă mă mai țin”, mărturisește bătrânul, informează BZI, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și : Rusia este pregătită să reia negocierile de pace cu Ucraina pe baza acordului nefinalizat la Istanbul

Eu am tras statul în piept, acum mă trage și el

Artistul a făcut mulți bani din muzică, mai ales pe la nunți, dar recunoaște că nu a plătit la stat pentru pensie din ei. Acum, se luptă cu sărăcia, dar nu a renunțat la marea lui pasiune.

„Nașa mea de botez m-a sfătuit să mă duc la o școală de meserii, dar eu am ales conservatorul, pentru că știam că pot mai mult. Am făcut bani la viața mea din muzică, cu acordeon, saxofon și clarinet. Mi-am cumpărat casă cu banii făcuți la nunți și nu am dat nimic la stat. Știi care-i treaba cu muzicanții? Noi am tras în piept statul și el ne-a tras în piept cu pensia, deci pot să spun că suntem chit. Cu toate astea, am o pensie frumușică, cu care mă descurc, așa că nu am motive să mă plâng, în comparație cu majoritatea dintre colegii mei care au murit înainte să prindă pensia. Am făcut și școală la viața mea, am terminat conservatorul, deci am fost muzicant cu diplomă și de asta mai vin aici din când în când, vreau să mai aud cum suna tinerețea mea și să-mi aduc aminte de vremurile bune, când singura mea problema era că aveam prea multe petreceri”, destăinuie Paul, cerșetorul muziciant din Iași, cu nostalgie.

Citește și : Moldova SUSPENDĂ Tratatul cu privire la forțele armate convenționale în Europa

 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Siegfried Mureşan: Victoria de astăzi a Ursulei von der Leyen este o victorie a Europei

Siegfried Mureşan: Victoria de astăzi a Ursulei von der Leyen este o victorie a Europei Victoria de astăzi a preşedintei Ursula von der Leyen este...

Vor fi simplificate procedurile vamale dintre R. Moldova și statele din zona euromediteraneeană

Vor fi simplificate procedurile vamale dintre R. Moldova și statele din zona euromediteraneeană Agenții economici din Republica Moldova vor putea să participe mai activ în...

Detalii șocante în cazul doctoriței din Brăila, originară din R.Moldova, ucisă în propriul cabinet! Soțul ar fi principalul suspect

Detalii șocante în cazul doctoriței din Brăila, originară din R.Moldova, ucisă în propriul cabinet! Soțul ar fi principalul suspect Marina Gavril, un medic stomatolog din...

Avertizare meteorologică! Schimbare bruscă a vremii 

Avertizare meteorologică! Schimbare bruscă a vremii Schimbare bruscă a vremii prognozează meteorologii. Cod galben pe toată țara. Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS ) avertizează că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.