Poziția Germaniei în legătură cu Brexit rămâne aceeași (oficial)

Publicat:

Purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Berlin, Steffen Seibert, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că poziția Germaniei în legătură cu ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană nu s-a schimbat, potrivit Reuters, scrie mediafax.

El a declarat că țara sa va face eforturi până în ultimul minut pentru a ajunge la un Acord între Uniunea Europeană și Marea Britanie.


Citește și : Preşedintele iranian cere reţinere Ankarei; armata a început un exerciţiu la graniţa cu Turcia

Totodată, oficialul german a declarat că Berlinul este în continuare de părere că Marea Britanie trebuie să îmbunătățească propunerile pe care le-a făcut Comisiei Europene în legătură cu Brexit.

În cadrul conferinței, Seibert a refuzat să comenteze cu privire la convorbirea telefonică dintre cancelarul Angela Merkel și premierul Marii Britanii, Boris Johnson.

Uniunea Europeană a reacţionat cu reticenţă la noile propuneri formulate de Guvernul de la Londra şi a anunţat că le va analiza în profunzime.

Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

Citește și : UE nu are nicio ofertă de concesie pentru un acord de Brexit cu Londra (surse)

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.