X

Praga sfidează Moscova printr-un monument dedicat unor soldaţi sovietici controversaţi

Un cartier din Praga a intrat în conflict cu Kremlinul pentru că doreşte să le ridice un monument soldaţilor sovietici care, făcuţi prizonieri, au luptat alături de germani, înainte de a întoarce armele împotriva acestora în ultimele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial, potrivit AFP, scrie agerpres.

Circa 23.000 de soldaţi sovietici, abandonaţi de Stalin în cursul unei încercuiri de către Wehrmacht în 1942, au trecut de partea armatei germane, sub conducerea generalului Andrei Vlasov.

Citește și : Von der Leyen: Albania şi Macedonia de Nord ‘ar fi meritat’ începerea negocierilor de aderare la UE

În mai 1945, armata lui Vlasov i-a atacat pe nemţi în cursul Revoltei din Praga, eliberând în scurt timp o parte din capitala cehă, înainte de sosirea Armatei Roşii.

Ambasada Rusiei la Praga a protestat vehement luni împotriva proiectului acestui monument, declarând că armata lui Vlasov comisese crime egalând “crime de război ale naziştilor”.

Cei mai mulţi dintre membrii armatei lui Vlasov, predaţi de Aliaţi sovieticilor, au fost trimişi în Gulag, Vlasov fiind spânzurat în august 1946.

Pavel Novotny, primarul cartierului Reporyje, din sud-vestul Pragăi, şi-a reafirmat intenţia de a ridica monumentul, într-o scrisoare adresată preşedintelui rus Vladimir Putin.

“Nu stă în puterea dumneavoastră să ne împiedicaţi să construim un memorial pentru 300 de soldaţi care au murit aici luptând împotriva naziştilor”, a scris el.

Armata lui Vlasov merită acest omagiu, a subliniat primarul pentru AFP.

Soldaţii săi “au auzit la postul de radio ceh cererea de ajutor în 5 mai (1945) şi au alergat pentru a ajuta Praga şi au luptat cu naziştii timp de trei zile, înainte ca Armata Roşie să sosească”, a amintit el.

Citește și : Papa Francisc a numit un nou director financiar la Vatican

Preşedintele Cehiei, prorusul Milos Zeman, l-a susţinut pe primar, potrivit purtătorului său de cuvânt, Jiri Ovcacek. “Putem avea un memorial dedicat Armatei Vlasov”, a scris preşedintele pe contul său de Twitter.

Decizia definitivă asupra acestui proiect urmează a fi luată luna viitoare.

Problemele privind monumentele dedicate Armatei Roşii au constituit frecvent obiectul unor tensiuni cu diplomaţia rusă în ţările Europei de Est, notează AFP.

Tags: al Doilea Război MondialAndrei VlasovkremlinmonumentPragaWehrmacht
Categorii: Diaspora