Prăpăd făcut în Siria de aviația rusă – Peste 120 de luptători ai Statului Islamic şi 60 de mercenari străini ucişi în ultimele 24 de ore

Circa 120 de luptători din gruparea jihadistă Statul Islamic şi peste 60 de “mercenari” străini au fost ucişi în Siria în ultimele 24 de ore, după raiduri aeriene ale forţelor ruse, a anunţat sâmbătă Ministerul rus al Apărării, transmite AFP. 

Un post de comandă al teroriştilor şi până la 80 de combatanţi, între care nouă originari din Caucazul de nord, au fost anihilaţi în zona Mayadin (est), se arată în comunicatul ministerului.

Alţi circa 40 de combatanţi ai Statului islamic au fost ucişi în apropierea oraşului Abu Kamal, se menţionează în comunicat.

Cei 60 de mercenari străini erau originari din ţări ale fostei URSS, Tunisia şi Egipt şi au fost ucişi în urrma unui raid la sud de Deir Ezzor, potrivit aceleiaşi surse.

De la intrarea Rusiei în război în 2015 pentru a susţine regimul, forţele aeriene ruseşti au efectuat sute de raiduri. Conflictul din Siria s-a soldat cu peste 330.000 de morţi din 2011 până în prezent, cu milioane de persoane strămutate şi refugiaţi, cu pagube şi distrugeri de amploare.

This post was last modified on 07/10/2017 13:08 13:08

Tags: aviatia rusaDeir al-ZorDeir EzzorMayadinmercenarisiriaStatul Islamic
Categorii: Sinteze