X

PRĂPĂD în India! Ploile musonice au ucis 24 de oameni

Ploile neîncetate care cad în diferite zone din nordul Indiei au condus luni la închiderea şcolilor în mai multe oraşe şi au provocat moartea în diferite accidente a 18 persoane în ultimele 24 de ore, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Departamentul de Meteorologie din India (IMD) a anunţat că ploi torenţiale sunt aşteptate până marţi în statele nord-vestice Uttarakhand, Uttar Pradesh, Madhya Pradesh şi în părţi din Rajasthan.

Citeşte şi: Mai multe explozii puternice au fost auzite în centrul Kievului – VIDEO – Black News

Sezonul ploios se apropie de obicei de final în nord-vestul Indiei de la mijlocul lunii septembrie şi ar trebui să se încheie în toată ţara la mijlocul lunii octombrie.

Unii ecologişti consideră că schimbările climatice reprezintă motivul vremii neobişnuit de umede.

Părţi din nord-vestul Indiei a primit duminică cu 1293% mai multe precipitaţii decât în mod normal, statul Uttar Pradesh raportând până la 22,5 mm de ploaie, a mai spus IMD.

Optsprezece persoane au murit în diverse accidente atribuite ploilor torenţiale în ultimele 24 de ore în Uttar Pradesh, printre care înec şi electrocutare, au afirmat autorităţile indiene.

Trei persoane şi-au pierdut viaţa când o clădire s-a prăbuşit în capitala New Delhi după ce ploile abundente au provocat duminică inundaţii în întreg oraşul.

Citeşte şi: Phenianul afirmă că testele sale recente au fost exerciţii ‘nucleare tactice’ – Black News

Pakistanul vecin a fost, de asemenea, afectat de inundaţii fără precedent, iar guvernul de la Islamabad afirmă că schimbările climatice stau la baza ploilor abundente şi la accelerarea topirii gheţarilor din Himalaya.

Ploile torenţiale din ultimele cinci zile au declanşat alunecări de teren şi viituri în Nepal, blocând zeci de alpinişti străini în mai multe locuri, au anunţat autorităţile din această ţară.

Tags: HimalayaIndiaMadhya PradeshNew DelhiUttar PradeshUttarakhand
Categorii: Știrile zilei