Premieră pentru un secretar de stat american: Pompeo a efectuat o vizită în Platoul Golan

Publicat:

Mike Pompeo a efectuat joi prima vizită a unui secretar de stat al SUA în Platoul Golan, teritoriu sirian ocupat de Israel, avertizând asupra “riscurilor” pentru statul evreu dacă această zonă strategică ar fi rămas sub controlul Siriei, relatează AFP, potrivit agerpres.   

“Imaginaţi-vă riscul pe care l-ar reprezenta pentru Occident şi Israel dacă acest teritoriu s-ar afla sub controlul lui Assad” (preşedintele sirian Bashar al-Assad), a declarat Pompeo la faţa locului.


Citește și : Made in Israel! SUA etichetează produsele fabricate în Cisiordania ocupată

În martie 2019, SUA au devenit prima ţară care a recunoscut suveranitatea israeliană asupra acestui teritoriu strategic aflat la intersecţia Libanului cu Siria, o măsură denunţată de numeroase state.

“Este vorba despre o parte a Israelului şi despre o parte centrală a Israelului”, a adăugat Pompeo, care a discutat la faţa locului cu omologul său israelian, Gabi Ashkenazi.

“Fiind vorba despre un fost şef al CIA, el ştie faptele, însă a insistat să vină aici, să vadă cu ochii lui şi să asculte un briefing din partea comandanţilor armatei”, a spus Ashkenazi.

În prezent, circa 25.000 de colonişti trăiesc în Platoul Golan alături de aproximativ 23.000 de druzi, dintre care majoritatea pretind că sunt sirieni deşi au statutul de rezidenţi în Israel.

Acest teritoriu, situat la nord de Marea Galileei (cunoscută şi drept Lacul Tiberiada), rămâne de o importanţă strategică pentru sursele sale de apă.

Potrivit Israelului, ca urmare a războiului din Siria, miliţiile pro-Iran, o ţară inamică Israelului, s-au stabilit pe teritoriul sirian.

Citește și : Pandemia a scos la iveală MINUSURILE MARI din sistemele de sănătate

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii evacuați din Liban au ajuns acasă

Moldovenii evacuați din Liban au ajuns acasă Cei unsprezece cetățeni ai Republicii Moldova au ajuns în siguranță la Chișinău după ce au fost evacuați din...

Tavanul unei camere de cămin A CĂZUT peste studenţi

Tavanul unei camere de cămin A CĂZUT peste studenţi Întâmplarea a avut loc la unul dintre căminele universității de Stat din Moldova (USM). Bucata de...

Majoritatea moldovenilor susține aderarea țării la UE și doresc să participe la referendum (sondaj)

Majoritatea moldovenilor susține aderarea țării la UE și doresc să participe la referendum Ponderea cetățenilor care optează pentru vectorul european al Republicii Moldova a crescut...

Forbes: Gazprom devine cea mai neprofitabilă corporație rusă, cu pierderi nete record

Forbes: Gazprom devine cea mai neprofitabilă corporație rusă, cu pierderi nete record Gazprom, gigantul energetic al Rusiei, a raportat o pierdere netă de 6,1 miliarde...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.