Premierul a enunțat sarcinile noilor miniștri: ‘Țara aceasta în următorii doi ani trebuie să fie șantier’

Publicat:

Premierul Dorin Recean i-a salutat în debutul ședinței Guvernului pe cei trei noi miniștri, a Educației și Cercetării, a Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și al Afacerilor Interne și a enunțat obiectivele pe care urmează să le implementeze, transmite JURNAL.MD.

„Le spunem bun venit noilor membri ai Guvernului. Obiectivele noastre sunt foarte clare. Dle, Dan Perciun, la ministerul Educației trebuie să avem în vedere creșterea eficienței reformei universitare. Este important ca universitățile să colaboreze mai mult cu industria, cu întreprinderile, să valorifice fondurile de cercetare și dezvoltare. La fel este important să alocăm mai multe investiții în calitatea educatiei în școli, mai multe investiții în pregătirea învățătorilor și foarte important este și învățământul dual”, a spus Dorin Recean.


Citeşte şi: Deputat PAS: Noul bașcan al Găgăuziei va încerca să deturneze parcursul european al Republicii Moldova – Stiripesurse.md

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării, Andrei Spânu, umează să continuie în primul rând implemnetarea programului Satul European

„Două lucruri sunt foarte importante: Satul European, să eficientizăm implementarea proiectelor. Guvernul a negociat finanțări de 500 de milioane de euro, țara aceasta în următorii doi ani trebuie să fie șantier”, a spus Recean.

Citeşte şi: Podolyak: Porturile ucrainene au o importanță strategică pentru asigurarea securității alimentare globale – Stiripesurse.md

La MAI, premierul a accentuat că este extrem de important să fie optimizat timpul de intervenție a angajaților în orice colț al țării. „Să avem un maxim de 15 minute la orice tip de intervenție”, a mai spus Dorin Recean.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Socialiștii cer recalcularea pensiilor militare

Socialiștii cer recalcularea pensiilor militare Deputații fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vladimir Odnostalco și Alla Darovannaia, au prezentat astăzi un proiect de modificare...

Filoruşii au plecat la Moscova să discute despre „anexarea” R. Moldova de către România

Filoruşii au plecat la Moscova să discute despre „anexarea” R. Moldova de către România Oficiali ruși și aliații lor din R. Moldova s-au adunat la...

MAI rămâne fără un secretar de stat

MAI rămâne fără un secretar de stat Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a rămas fără un secretar de stat. Guvernul a acceptat astăzi cererea de demisie a...

Tauber va fi apărată în dosarul privind finanţarea ilegală a fostului Partid Șor de un singur avocat

Tauber va fi apărată în dosarul privind finanţarea ilegală a fostului Partid Șor de un singur avocat Marina Tauber va fi apărată în dosarul privind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.