Premierul afgan promite să ia măsuri pentru securitatea jurnaliştilor

Publicat:

Premierul afgan, Abdullah Abdullah (foto), a calificat miercuri atacurile împotriva jurnaliştilor drept o crimă împotriva libertăţii presei şi a umanităţii, şi a dat asigurări că guvernul său va depune toate eforturile pentru a asigura securitatea jurnaliştilor, relatează agenţia Xinhua, potrivit agerpres.

”Nu există nici o diferenţă între terorişti, indiferent dacă o crimă este comisă de către Starul Islamic, Al-Qaida, talibani, reţeaua Haqqani sau de o altă grupare teroristă. Indiferent de gruparea care revendică responsabilitatea atacării jurnaliştilor, este vorba despre un atac terorist şi o crimă împotriva reprezentanţilor media şi împotriva umanităţii”, a declarat Abdullah într-un discurs rostit în cadrul unei ceremonii ce a avut loc cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei.


Vezi şi: Incident şocant în Rusia. Au supravieţuit miraculos după ce un tanc a trecut peste ei – VIDEO

Dublul atentat de luni de la Kabul s-a soldat cu cel puţin 25 de morţi, dintre care nouă jurnalişti, şi cu 45 de răniţi, inclusiv şapte jurnalişti. Gruparea jihadistă Stat Islamic a revendicat responsabilitatea pentru atacul sângeros.

Premierul afgan a dat asigurări totodată că guvernul său va depune toate eforturile pentru a asigura securitatea reprezentanţilor media din ţară.

În total, 11 jurnalişti afgani care lucrau pentru media naţionale şi internaţionale au fost ucişi în Afganistan în numai o săptămână.

Marţi, consilierul afgan pentru securitate naţională Mohammad Hanif Atmar a prezidat o reuniune de urgenţă cu organizaţii şi militanţi din cadrul media şi le-aa ascultat preocupările, cererile şi sugestiile lor, precizează Xinhua.

Citeşte şi: Capitala Armeniei este ‘paralizată’ de proteste. Şoseaua spre aeroport a fost închisă

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: ‘Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova’

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: 'Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova' Mai mulți deputaţi şi reprezentanţi din regiunea transnistreană...

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante Conducerea Rusiei urmărește campania prezidențială din SUA...

Judecătoarea Sanduța, după audierea repetată la Pre-Vetting a Marinei Rusu: ‘Hărțuită de o comisie care se străduiește disperat să supraviețuiască blamărilor și urii poporului’

Judecătoarea Sanduța, după audierea repetată la Pre-Vetting a Marinei Rusu: 'Hărțuită de o comisie care se străduiește disperat să supraviețuiască blamărilor și urii poporului' Judecătoarea...

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.