X

Premierul armean demisionează pentru a fi convocate alegeri anticipate

Premierul armean, Nikol Pashinyan, şi-a anunţat marţi demisia, cu obiectivul de a fi convocate alegeri legislative anticipate, transmit agenţiile EFE şi Reuters, scrie Agerpres.

Fost lider al opoziţiei armene, Pashinyan a devenit premier în luna mai printr-un vot al parlamentului de la Erevan, după mai multe săptămâni de proteste masive împotriva corupţiei şi nepotismului clasei politice, proteste declanşate atunci de încercarea fostului preşedinte Serzh Sargsyan de se perpetua la putere transferând prerogative prezidenţiale către primul-ministru, post pe care l-a ocupat imediat ce şi-a terminat mandatul de preşedinte.

Citește și : Iranul afirmă că a lansat 700 de atacuri cu drone împotriva grupării Statul Islamic în Siria

În anunţul demisiei sale, Nikol Pashinyan a declarat că actuala compoziţie a parlamentului nu reflectă noua realitate politică a ţării şi că doreşte ‘să ducă până la capăt revoluţia de catifea restituind deplin puterea poporului’.

Însă convocarea alegerilor anticipate este posibilă numai dacă parlamentul armean respinge de două ori o propunere de premier, iar actualul legislativ este controlat de Partidul Republican al fostului preşedinte Serzh Sargsyan.

Citește și : Alegeri europarlamentare: Platformele digitale vor respecta codul de conduită împotriva dezinformării elaborat de Comisia Europeană

Tags: alegerianticipatedemisiaerevanNikol PashinyanPashinyanpremierSerzh Sargsyan
Categorii: Diaspora