Premierul armean intenţionează să ceară desfăşurarea de trupe ruse la frontiera cu Azerbaidjanul

Publicat:

Premierul armean Nicol Paşinian a anunţat joi că intenţionează să ceară desfăşurarea de ‘grăniceri ruşi’ de-a lungul frontierei cu Azerbaidjanul pentru a evita o escaladare după recentele confruntări, relatează AFP, potrivit agerpres.  

‘Dată fiind situaţia complicată, cred că are sens să se ia în considerare problema desfăşurării de grăniceri ruşi de-a lungul frontierei armeano-azere’, a declarat Paşinian în cadrul unei reuniuni de guvern.


Citește și : Comisia Europeană a semnat un contract de achiziţie a unui tratament cu anticorpi monoclonali împotriva COVID-19

Prezenţa ruşilor ‘va permite efectuarea lucrările de demarcare şi delimitare a frontierei fără riscuri de confruntări militare’, consideră el.

‘Intenţionăm să discutăm această problemă cu colegii noştri ruşi’, a adăugat premierul armean.

În plus, Paşinian a propus desfăşurarea unei misiuni de monitorizare a Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (ODKB) d-a lungul frontierei cu Azerbaidjanul. Aceasta este o alianţă militară în cadrul Comunităţii Statelor Independente (CSI) ce grupează Rusia, Armenia, Azerbaidjan, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan şi Uzbekistan.

În acest context, şeful guvernului armean a subliniat că Armenia va prelua la 16 septembrie preşedinţia rotativă a ODKB şi nu doreşte crearea unor ameninţări la adresa unor state membre ale acestei alianţe, potrivit EFE şi RBC.

Declaraţia sa survine la o zi după noi confruntări între soldaţi azeri şi armeni, soldate cu moartea a trei armeni în apropierea localităţii de frontieră Sotk (est).

Cele două ţări se acuză reciproc de iniţierea ostilităţilor în enclava Nagorno-Karabah în toamna anului trecut, cărora li s-a pus capăt printr-un armistiţiu negociat de Rusia.

Armenia şi Azerbaidjanul s-au înfruntat în toamna anului 2020 într-un conflict de şase săptămâni pentru controlul regiunii Nagorno-Karabah, revendicată de ambele ţări. Ostilităţile din toamna trecută s-au soldat cu peste 6.500 de morţi.

După şase săptămâni de lupte, războiului i s-a pus capăt printr-un acord de încetare a focului, în virtutea căruia Armenia a cedat Azerbaidjanului părţi din teritoriul pe care îl controlase timp de decenii. O forţă de menţinere a păcii ruse de aproximativ 2.000 de soldaţi a fost desfăşurată în jurul Nagorno-Karabah.

Citește și : Un minor palestinian, împuşcat mortal de soldaţi israelieni în Cisiordania ocupată

În ultimele luni, tensiunile au crescut din nou de-a lungul frontierei, Erevanul acuzând Baku că încearcă să ocupe noi teritorii, ceea ce autorităţile azere au negat.

Din luna mai, Armenia şi Azerbaidjanul poartă negocieri, sub egida Rusiei, pentru delimitarea şi demarcarea frontierei lor comune.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Republica Moldova ar putea produce energie electrică pentru Ucraina

Republica Moldova ar putea produce energie electrică pentru Ucraina Republica Moldova ar putea produce energie electrică pentru Ucraina în schimbul gazului furnizat de partea ucraineană,...

Proiectul R. Moldova la Mecanismul pentru Interconectarea Europei a fost acceptat

Proiectul R. Moldova la Mecanismul pentru Interconectarea Europei a fost acceptat Proiectul Republicii Moldova, care a fost depus împreună cu colegii din România și din...

Bani din fondul de urgență pentru susținerea populației pe timp de caniculă

Bani din fondul de urgență pentru susținerea populației pe timp de caniculă Guvernul a dispus alocarea banilor din Fondul de Urgență pentru susținerea populației...

Moldovenii sunt îndemnați să economisească energia electrică

Moldovenii sunt îndemnați să economisească energia electrică   Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică îndeamnă consumatorii să economisească energia electrică pe timp de caniculă. Citește și:...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.