Premierul Armeniei este OBLIGAT să stea în carantină înainte de întâlnirea cu Putin

Publicat:

Premierul armean Nikol Paşinian a intrat vineri în carantină înaintea unei vizite pe care o va întreprinde în Rusia săptămâna viitoare şi în timpul căreia se va întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin, informează AFP, potrivit agerpres.

Această măsură ilustrează precauţiile impuse persoanelor cu care intră în contact cu preşedintele rus, căruia i-a fost administrată pe 23 martie prima doză dintr-un vaccin rusesc împotriva noului tip de coronavirus, dar care nu a primit încă a doua doză.


Vezi şi:Tren de pasageri DERAIAT în TUNEL! Sunt zeci de morţi şi răniţi! – VIDEO – Black News

“Dată fiind viitoarea întrevedere cu Vladimir Putin, premierul Nikol Paşinian lucrează din carantină” începând de vineri, a anunţat purtătoarea de cuvânt a liderului armean, Mane Ghevorghian.

Confruntat cu o gravă criză politică în ţara sa după înfrângerea Armeniei de către Azerbaidjan în timpul războiului din toamna anului trecut pentru Nagorno-Karabah, şeful guvernului armean are prevăzută pentru miercurea viitoare întrevederea cu preşedintele rus, care a mediat armistiţiul între cele două ţări.

De la începutul pandemiei noului tip de coronavirus au fost luate măsuri drastice pentru a-l proteja pe preşedintele rus. Potrivit redacţiei de limbă rusă a postului BBC, a fost creat un sistem întreg pentru persoanele care intră în contact cu el, sistem ce a costat mai multe miliarde de ruble.

Astfel, membrii personalului care asigură transportul preşedintelui, al premierului sau al altor înalţi responsabili ruşi sunt plasaţi în carantină în hoteluri sau staţiuni balneare, la fel ca angajaţii Kremlinului, fotografii şi veteranii care au stat alături de Putin în timpul unei parade militare.

Aceste măsuri au vizat de asemenea jurnaliştii admişi la marea sa conferinţă de presă din decembrie, potrivit BBC, la fel şi responsabili locali din regiunile unde s-a deplasat Vladimir Putin.

Întrebat cu privire la aceste măsuri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că este vorba de “o practică obişnuită” şi de “o situaţie absolut normală”.

Citeşte şi:Agenţia Medicamentului din Franţa RESPINGE Ivermectina pentru tratarea COVID-19 – Black News

În iunie, în plină epidemie de coronavirus în Rusia, Kremlinul a instalat o cabină de dezinfectare care-i stropeşte cu produse dezinfectante pe vizitatorii autorizaţi să aibă acces la preşedintele Vladimir Putin la reşedinţa sa de lângă Moscova.

Vladimir Putin a lucrat luni de zile într-o semi-carantină în această reşedinţă din Novo-Ogariovo, primind extrem de puţine vizite din partea unor persoane minuţios triate, ce trebuiau să se supună unui test pentru coronavirus înainte de a se întâlni cu el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Răsturnare de situaţie într-un celebru caz de crimă devenit serial Netflix: Fraţii Mendez au fost închişi acum mai bine de trei decenii pentru uciderea...

Răsturnare de situaţie într-un celebru caz de crimă devenit serial Netflix: Fraţii Mendez au fost închişi acum mai bine de trei decenii pentru uciderea...

Un bărbat din Florida a salvat 12 vecini cu o placă de surf în timpul uraganului Helene

Un bărbat din Florida a salvat 12 vecini cu o placă de surf în timpul uraganului Helene Marty Thomas, locuitor al plajei Indian Rocks, Florida,...

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou Filmul „Rust” va avea premiera la un...

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia Platforma de social media X, deținută de Elon Musk, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.