Premierul australian critică dur OMS: ‘Este de neînţeles!’

Publicat:

Premierul australian Scott Morrison a criticat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru susţinerea acordată redeschiderii pieţelor de animale vii în China, transmite dpa, potrivit agerpres.

Potrivit lui Morrison, este “de neînţeles” să se susţină funcţionarea acestor pieţe, cum este şi cea de unde se crede că a apărut noul coronavirus, din oraşul Wuhan din centrul Chinei.


Citește și: Preşedintele Israelului le dă 48 de ore lui Netanyahu și Gantz pentru formarea unui guvern

“Această decizie mă lasă perplex”, a declarat premierul australian într-o emisiune matinală a postului TV Channel 9.

“Lumea trebuie protejată de potenţialele surse de epidemii cu aceste tipuri de viruşi. S-a întâmplat de prea multe ori”, a adăugat Morrison.

În pieţele de animale vii, sau pieţe “umede”, se vând în mod tradiţional animale vii, dar şi fructe şi legume, în aer liber.

Citește și: Tornadele DEVASTEAZĂ sudul Statelor Unite (VIDEO)! Cel puțin 32 de americani au murit!

Săptămâna trecută, OMS ar fi afirmat că este posibilă vânzarea sigură de produse alimentare în astfel de pieţe, cu condiţia să existe facilităţi adecvate, să se supună unor reglementări clare şi să se respecte practici de igienă corecte, menţionează dpa.

La începutul lui aprilie, China a început să relaxeze restricţiile adoptate împotriva epidemiei, iar piaţa umedă din Wuhan a fost redeschisă comerţului cu peşte, carne, fructe şi legume.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O femeie, care s-a căsătorit cu ea însăşi, şi-a sărbătorit primul an de căsnicie cu frişcă, flori şi o cină cu friptură

O femeie, care s-a căsătorit cu ea însăşi, şi-a sărbătorit primul an de căsnicie cu frişcă, flori şi o cină cu friptură O femeie, care...

CEC a constituit o secție de votare pentru alegătorii din instituții medico-sanitare din Chișinău

CEC a constituit o secție de votare pentru alegătorii din instituții medico-sanitare din Chișinău Comisia Electorală Centrală (CEC) a constituit o secție de votare în...

Guterres condamnă atacul iranian asupra Israelului, după ce acesta l-a declarat persona non grata

Guterres condamnă atacul iranian asupra Israelului, după ce acesta l-a declarat persona non grata Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat miercuri energic în...

Biden spune că nu susţine un eventual atac asupra siturilor nucleare iraniene

Biden spune că nu susţine un eventual atac asupra siturilor nucleare iraniene Preşedintele american Joe Biden a declarat miercuri că nu sprijină loviturile asupra siturilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.