X

Premierul australian spune că incendiile de vegetaţie nu au nicio legătură cu încălzirea globală

Premierul australian a negat joi că politica sa de mediu este responsabilă pentru incendiile care devastează ţara, estimând că guvernul său depunea deja suficiente eforturi împotriva încălzirii globale, informează AFP, potrivit agerpres.

Declaraţia sa survine în contextul în care zeci de noi incendii fac ravagii în mediul rural australian, în timp ce metropola Sydney (sud-est), principalul oraş al Australiei, cu o populaţie de peste 5 milioane de locuitori, este încă învăluită într-o ceaţă toxică.

Citeşte şi: Avocatul ambasadei germane în Turcia a fost ARESTAT

Premierul conservator Scott Morrison şi-a apărat însă palmaresul în lupta împotriva încălzirii globale, dând asigurări la postul de radio ABC că ţara îşi respectă angajamentele în această privinţă.

Societatea civilă i-a cerut lui Morrison în mod constant să reducă emisiile de gaze cu efect de seră şi să accelereze trecerea la energia regenerabilă, însă subiectul rămâne unul sensibil, în condiţiile în care industria minieră australiană este foarte puternică şi profitabilă.

Şase persoane au murit şi sute de case au fost distruse de incendiile izbucnite în statele New South Wales (sud-est) şi Queensland (nord-est) de la începutul sezonului uscat în luna septembrie. În acest context, mai mulţi oameni de ştiinţă, foşti responsabili din cadrul serviciilor de pompieri şi rezidenţii afectaţi de aceste incendiile de vegetaţie au făcut legătura cu încălzirea globală.

“A sugera într-o manieră sau alta că Australia – responsabilă pentru 1,3% din emisiile globale – a avut vreun impact direct asupra incendiilor, aici sau în altă parte a lumii, nu este susţinut de nicio dovadă ştiinţifică credibilă”, a declarat el pentru ABC.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Laos

Seceta, temperaturile mai ridicate, de circa 40 de grade Celsius, precum şi vânturile puternice şi umiditatea scăzută au alimentat aceste incendii fără precedent.

Autorităţile au solicitat unui număr mare de persoane să-şi evacueze locuinţele din zonele afectate, iar şcolile în Sydney au fost închise.

Astfel de incendii apar în fiecare an pe uriaşul continent insular în timpul verii şi primăverii australe, însă în acest an ele au fost deosebit de timpurii şi de violente.

Tags: australiaincendiiNew South WalesQueenslanScott MorrisonSydney
Categorii: Știrile zilei