Premierul ceh Andrej Babis, acuzat din nou de conflict de interese

Publicat:

Premierul ceh Andrej Babis a fost acuzat din nou de conflict de interese după ce a solicitat o excepţie de la implementarea directivelor UE privind spălarea de bani, transmite dpa. ‘Este o excepţie monstruoasă, gândită anume pentru Babis şi situaţia acestuia’, a scris marţi pe Twitter directorul filialei naţionale a Transparency International, David Ondracka, scrie agerpres.

Organizaţia pentru promovarea democraţiei l-a acuzat şi în trecut pe premier, care a fondat un imperiu de afaceri cu ramificaţii de la agricultură şi alimentaţie până la presă, de conflicte de interese. Babis şi-a transferat aparent compania către un fond de administrare, pentru a putea beneficia de subvenţii naţionale.


Citește și : Richard Grenell și-a dat DEMISIA din funcţia de ambasador al SUA în Germania

Directiva Uniunii Europene de la care se solicită exceptarea prevede înscrierea într-un registru naţional a proprietarilor reali ai companiilor, fundaţiilor şi trusturilor. Guvernul ceh cere ca prevederea să nu se aplice şi fondurilor fiduciare, ceea ce ar însemna ca Babis să nu figureze drept proprietar.

Proiectul de lege în acest sens este în curs de înaintare către parlamentul de la Praga, unde guvernul are nevoie şi de voturi ale unor deputaţi din opoziţie. Partidul Social Democrat (CSSD), partener în coaliţia guvernamentală cu formaţiunea populistă ANO a premierului, a criticat însă excepţia. Liderul CSSD, Jan Hamacek, susţine că nu este necesară exceptarea fondurilor fiduciare.

Citește și : Trump ar putea ordona retragerea rapidă a trupelor americane din Afganistan

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.