Premierul ceh Andrej Babis speră ca cei peste 60 de ani să se poată înscrie pentru vaccinare începând cu luna martie

Premierul ceh Andrej Babis şi-a exprimat, duminică, speranţa ca locuitorii cu vârsta peste 60 de ani să se poată înscrie pentru vaccinare împotriva COVID-19 începând cu luna martie, informează dpa, potrivit agerpres.

Aceasta ar extinde posibilitatea de vaccinare dincolo de actualele categorii prioritare, cum sunt lucrătorii din sistemul sanitar, bătrânii din aziluri şi toţi cetăţenii de peste 80 de ani.

Citește și : Moussa Faki Mahmat, reales preşedinte al Comisiei Uniunii Africane

Într-o înregistrare video postată pe o reţea socială, Babis a declarat că în ţară au loc dezbateri despre prioritizarea şi a persoanelor cu boli cronice. Următorii paşi vor fi discutaţi în săptămânile ce urmează, a spus Babis, potrivit declaraţiilor sale difuzate de agenţia CTK.

Până acum aproape 346.500 de persoane au fost vaccinate în Republica Cehă, dintre care 91.000 au primit şi a doua doză, a adăugat premierul ceh.

Politicienii cehi ar urma de asemenea să discute în ce condiţii copiii ar putea reveni la şcoală, a mai spus el.

Citește și : Iordania redeschide gradual şcolile

Citeşte şi: UE încearcă să calmeze spiritele la Dublin după o gafă diplomatică (AFP)

This post was last modified on 08/02/2021 08:21 08:21

Tags: Andrej Babiscovid-19Republica Cehăvaccin
Categorii: Diaspora