X

Premierul ceh consideră ca ‘nefericit’ formatul mini-summitului european privind migraţia

Premierul ceh Andrej Babis a considerat ca ‘nefericit’ formatul mini-summitului european privind migraţia ce va avea loc duminică la Bruxelles, la care ţările Grupului de la Vişegrad (Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria) au exclus să participe, şeful guvernul de la Praga arătând că ‘o soluţie europeană adevărată’ revine doar Consiliului European, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Considerăm formatul şi data (mini-summitului) ca nefericite, iar participarea mai multor state drept o complicaţie’, a declarat Babis, într-un comunicat emis sâmbătă seara la Praga.

Citește și : Fidesz: Italia are dreptate să blocheze „navele Soros” cu migranți să ancoreze

‘Cancelarul (german Angela) Merkel are nevoie să rezolve o problemă foarte concretă în ce priveşte migraţia care vine mai ales din Italia spre Germania, prin Austria. (Cancelarul) nu vrea ca Germania să-şi închidă frontiera din cauza acestei probleme şi creează astfel un efect de domino’, a susţinut Babis.

‘Obiectivul iniţial vizând un acord între Germania şi Italia s-a transformat într-un consiliu european paralel’, a adăugat el.

‘Toată această afacere este nefericită, dar Grupul de la Vişegrad a luat o poziţie constructivă şi responsabilă faţă de Consiliul European, din respect faţă de soluţia ce trebuie găsită’, a mai spus premierul ceh.

‘Am avut (sâmbătă) o discuţie telefonică cu cancelarul Merkel pe tema întâlnirii de mâine privind migraţia. Spre deosebire de Franţa, ea nu ne reproşează neparticiparea şi este de notat că această întâlnire a fost convocată la iniţiativa sa’, a indicat Babis.

Citește și : 45 de membri ai Stat Islamic, ucişi într-un raid aerian irakian în estul Siriei

Pentru ‘o soluţie europeană adevărată, aceasta trebuie căutată la Consiliul European la care se reunesc toate statele membre (ale UE) şi nu la summituri informale’, a subliniat Babis.

‘Nu mă aşteptam de la Emmanuel Macron să întoarcă dezbaterea cu un an în urmă’, a mai afirmat premierul ceh.

Tags: Andrej BabisbruxellescehiagermaniamigraţiaPoloniaPragaSlovaciaUngaria
Categorii: Diaspora