Premierul Cehiei neagă că Grupul Visegrad îl va propune pe Sefcovic la șefia președinției CE

Publicat:

Andrej Babis, premierul Cehiei, neagă informațiile potrivit cărora statele membre ale Grupului de la Visegrad (V4) ar intenționa să-l propună pe politicianul slovac Maros Sefcovic, actualmente vicepreședinte al Comisiei Europene, la șefia președinției instituției executive a UE, potrivit mediafax.

“Noi ca regiune, V4, credem cu certitudine că principiul teritorial ar trebui menținut”, a declarat Babis înainte de pleca spre summitul Consiliului European de la Bruxelles, informează agenția de știri Reuters.


Citește și : Teheranul salută oferta Japoniei de a fi mediator în negocierile cu Washingtonul

“Însă, în mod cert, V4 nu a căzut de acord asupra candidaturii lui Sefcovic. Așadar, aceasta nu este o informație adevărata”, a explicat liderul ceh.

Potrivit unor surse citate de publicația cehă Hospodarske Noviny, Slovacia, Cehia, Ungaria și Polonia, membre ale Grupului de la Visegrad, îl vor propune pe politicianul slovac Maros Sefcovic la șefia Comisiei Europene.

Citând surse europene și din Cehia, publicația a mai relatat că cele patru țări ar putea să-l propună pe Sefcovic la șefia diplomației europene în cazul în care nu va obține președinția Comisiei Europene, informează agenția de știri Reuters.

Citește și : Jared Kushner susţine un turneu de promovare a planului de pace israeliano-palestinian în Orientul Mijlociu

Liderii țărilor UE urmează să participe marți la un summit al Consiliului European, convocat de Donald Tusk, care și-a manifestat speranța că până la finalul lunii iunie se va ajunge o decizie privind conducerea instituțiilor europene.

În vârstă de 52 de ani, Sefcovic este comisar european din 2009, iar în acest moment ocupă postul de vicepreședinte al Comisiei Europene cu atribuții în domeniul energiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.