X

Premierul Cehiei SCAPĂ de acuzaţiile penale

Procurorul general din Praga a suspendat cercetările într-un dosar penal împotriva premierului Andrej Babis, a unor membri ai familiei sale şi altor câteva persoane, a indicat biroul procurorului vineri, potrivit Reuters, transmite şi agerpres.

Ancheta privind acuzaţiile de fraudă legate de fondurile europene a reprezentat cea mai mare provocare pentru cariera politică a lui Babis, care a respins orice fel de acuzaţii în acest sens.

Citeşte şi: Americanii vor dezvălui numele unui suspect care ar dovedi implicarea saudită în atacurile 9/11

Această anchetă a fost principala cauză pentru care unele partide politice au refuzat să coopereze cu mişcarea populistă ANO (aflată la guvernare) a lui Babis. El conduce o coaliţie minoritară împreună cu social-democraţii de centru-stânga şi care trebuie să se bazeze pe voturile Partidului Comunist pentru a obţine majoritatea în parlament.

Dosarul împotriva lui Babis, proprietarul miliardar al grupului Agrofert, specializat în produse chimice, alimentaţie, agricultură şi media, s-a axat pe fonduri europene de 2 milioane de euro acordate cu zece ani în urmă pentru construcţia unui centru de conferinţe în afara Pragăi.

Poliţia a declarat că Babis şi-a transferat firma către soţie şi alte rude, astfel încât să se califice pentru finanţare, destinată întreprinderilor mici.

Citeşte şi: Reporteri fără Frontiere premiază jurnaliste persecutate de Arabia Saudită, Malta şi Vietnam

‘Probele adunate au condus la concluzia că Stork’s Nest Farm corespundea definiţiei de întreprinderi mici şi mijlocii’, a declarat procurorul Martin Erazim într-un comunicat.

Organismul european de luptă antifraudă OLAF a constatat multiple încălcări ale legislaţiei naţionale şi europene în cadrul acestui proiect. Agrofert a returnat voluntar fondurile. 

Tags: Andrej BabisANO (Alianţa cetăţenilor nemulţumiţi)cehiaMartin ErazimOficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF)PragaStork's Nest Farm
Categorii: Externe