X

Premierul Croaţiei, aflat într-o vizită-surpriză la Kiev, s-a întâlnit cu preşedintele Ucrainei

Premierul Croaţiei, Andrej Plenkovic, s-a întâlnit duminică la Kiev cu preşedintele Ucrainei, Volodomir Zelenski, în cadrul unei vizite-surpriză, menită să demonstreze solidaritatea cu Ucraina şi respingerea agresiunii ruse, transmite EFE, potrivit agerpres.

“Vizita are loc înaintea Zilei Europei şi este expresia solidarităţii şi sprijinului acordat autorităţilor şi poporului prieten ucrainean, care este victima unei brutale agresiuni ruse”, a comunicat biroul de presă al guvernului croat, de la Zagreb.

Citește și : Aproximativ 1,16 milioane de persoane au fost duse în Rusia din Ucraina (Moscova)

Plenkovic este însoţit de ministrul de externe Gordan Grlic Radman şi urma să aibă întrevederi şi cu premierul ucrainean Denis Şmîhal şi cu preşedintele parlamentului de la Kiev, Ruslan Stefanciuk.

Andrej Plenkovic va evalua la Kiev modalitatea în care Croaţia, “care ştie ce înseamnă să fii ţinta unei agresiuni militare”, poate continua să ofere Ucrainei în cea mai bună manieră ajutor politic, diplomatic, financiar şi umanitar.

Cu ocazia acestei vizite, a fost redeschisă şi ambasada Croaţiei la Kiev, care funcţiona cu titlu provizoriu în Liov, vestul Ucrainei.

Citește și : O bombă a lovit un buncăr cu 90 de persoane dintr-un sat din estul Ucrainei; 6 morţi în Prîvillea

Tags: Andrej PlenkovickievRuslan StefanciukucrainaVolodomir ZelenskiZagreb
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina